Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Real Madrid a ratat incredibil calificarea directă în optimile Champions League după ce a pierdut, scor 2-4, meciul jucat pe terenul celor de la Benfica Lisabona. La finalul duelului, Kylian Mbappe a spus că ceea ce s-a întâmplat este „o rușine.”
Realul era liniștită înainte de ultima etapă din Champions League, iar deplasarea de la Lisabona nu părea una care să le pună mari probleme „albilor”.
Meciul a fost însă unul în care Realul nu a putut menține un nivel ridicat pe toată durata duelului, iar de la 1-0 pentru madrileni s-a ajuns la 3-1 pentru lusitani.
S-a încheiat până la urmă 4-2, golul portarului Anatoliy Trubin venind la ultima fază: a fost reușita care a trimis-o pe Benfica în play-off-ul optimilor din Liga Campionilor.
Kylian Mbappe s-a arătat extrem de dezamăgit de jocul echipei sale de la Lisabona, iar cuvântul care a caracterizat prestația Realului din punctul său de vedere a fost „rușine”.
„Nu este o chestiune de calitate, nu este o chestiune de tactică. Este o chestiune de dorință mai mare. Nu s-a văzut că ne dăm viața pe teren.
Nu avem continuitate în jocul nostru, trebuie să rezolvăm asta, nu poate fi o zi da, o zi nu. O echipă campioană nu face asta.
Merităm să fim în această situație (n.r. în afara TOP 8), Benfica a fost mai bună, doare un pic să avem aceste meciuri de playoff, voiam să avem acea pauză.
Nu este normal ce am văzut astăzi (n.r. miercuri), al patrulea gol este o rușine. De fapt, nici al treilea nu a schimbat nimic, doar un pic de rușine că le-am primit, trebuie să schimbăm asta, pentru că veneam după trei meciuri la un nivel bun” – Kylian Mbappe, citat de AS.com.
Problemă de fotbal sau de atitudine?: „Un pic din toate, în general. Benfica nu era în formă și ți-a demonstrat că, dacă nu vii cu tot ce ai nevoie pentru a câștiga, te pot face praf”, a concluzionat Mbappe.
Formațiile calificate direct în optimile CL: Arsenal, Bayern, Liverpool, Tottenham, Barcelona, Chelsea, Sporting, Manchester City
Echipele calificate în play-off: Real Madrid, Inter, PSG, Newcastle, Juventus, Atletico Madrid, Atalanta, Leverkusen, Dortmund, Olympiacos, Brugge, Galatasaray, Monaco, Qarabag, Bodo/Glimt, Benfica
Echipele eliminate din cupele europene: Marseille, Pafos, Royale Union SG, PSV, Bilbao, Napoli, Copenhaga, Ajax, Frankfurt, Slavia Praga, Villarreal, Kairat Almaty
*locurile 1-8 se califică direct în optimi; 9-24 vor juca în play-off; 25-36 sunt eliminate direct*
Realul fara dirijor (antrenor), a ajuns un taraf de elite orgolioase . De aceea se zice „schimbarea sefului , bucuria prostului”