Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Kremlinul a afirmat miercuri că Rusia va da un „răspuns adecvat” în cazul în care SUA permit Ucrainei să atace în profunzime teritoriul rus cu rachete ATACMS, cu rază lungă de acţiune, relatează agențiile Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, Washingtonul pare să fi luat deja o decizie în acest sens.
„Orice decizie de acest gen luată de Occident (…) este dovada suplimentară a caracterului justificat, necesar şi fără alternativă al operaţiunii speciale” din Ucraina, a adăugat Peskov.
Marţi, preşedintele american, Joe Biden, a asigurat că Statele Unite „lucrează” pentru a autoriza Ucraina să folosească rachete cu rază mai lungă de acţiune împotriva Rusiei.
„Lucrăm la asta”, a spus liderul de la Casa Albă, întrebat în legătură cu solicitarea insistentă a omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care vrea să poată lovi bazele din care îşi lansează atacurile armata rusă.
Kievul le cere aliaţilor săi să ridice restricţiile pentru a-i permite să lovească în adâncime pe teritoriul Rusiei ţinte militare considerate „legitime”, cum ar fi bazele aeriene de pe care decolează avioanele care bombardează Ucraina.
Surse au declarat săptămâna trecută pentru Reuters că SUA se apropie de un acord vizând livrarea de astfel de arme Ucrainei, dar Kievul va trebui să aştepte câteva luni, până la reglementarea unor probleme tehnice.
Vor răspunde doborând rachetele cu rafinării, centrale electrice, transformatoare, depozite de carburant și de armament!
Da… Soloviov (parca asa il cheama) va aparea din nou la TV si va face spume si ne va povesti cum marea armata sovietiva va ataca simultan Londra, Berlinul, Parisul si Washingtonul…. Dar numai dupa ce vor finaliza operatiunea speciala de trei zile din Ucraina!
Cel mai ,,adecvat” raspuns la raspunsul adecvat al rusilor este bomba atomica ! Astfel va fi pastrata, intacta, in siguranta, lumea veche, pentru o suta de ani ! Iar rusii primitivi vor fi relocati in tundra siberiana, acolo de unde au venit …