Kremlinul a anunţat vineri o reuniune trilaterală cu reprezentanţi ucraineni şi americani în Emiratele Arabe Unite în aceeaşi zi, după o întâlnire considerată „utilă” între preşedintele rus Vladimir Putin şi emisarul american Steve Witkoff la Moscova, scriu Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
„S-a convenit ca prima întâlnire a unui grup de lucru trilateral pe probleme de securitate să aibă loc astăzi la Abu Dhabi”, a declarat presei consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, subliniind că întâlnirea de joi dintre Putin şi Witkoff a fost „utilă din toate punctele de vedere”.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit acestuia, delegaţia rusă, condusă de generalul Igor Kostiukov, un înalt oficial din Statul Major General, „va călători la Abu Dhabi în următoarele ore”.
„Americanii au depus eforturi mari pentru a pregăti această întâlnire şi speră că va fi un succes şi va deschide perspective pentru realizarea de progrese în toate problemele legate de încheierea conflictului”, a subliniat Uşakov.
Pe de altă parte, o întâlnire dedicată problemelor economice va avea loc vineri la Abu Dhabi între Steve Witkoff şi emisarul Kremlinului pentru afaceri economice internaţionale, Kirill Dmitriev, a precizat el.
Rușii spun că sunt ”sincer interesați” de pace”, în timp ce bombardează instalațiile energetice ale Ucrainei și lasă populația în ger, fără lumină și căldură: „Suntem sincer interesaţi de o soluţionare (a conflictului) prin mijloace politice şi diplomatice”, a asigurat Uşakov.
„Până când se va întâmpla acest lucru, Rusia va continua să-şi urmărească obiectivele (…) pe câmpul de luptă”, a adăugat el.