G4Media.ro

Kremlinul acuză SUA că exercită presiuni asupra Europei pentru a susține confiscarea…

Sursa foto: NATALIA KOLESNIKOVA / AFP

Kremlinul acuză SUA că exercită presiuni asupra Europei pentru a susține confiscarea activelor ruseşti

Kremlinul a acuzat joi SUA că încearcă să exercite presiuni asupra ţărilor europene pentru a susţine ceea ce consideră că este o idee ilegală, respectiv confiscarea de active ruseşti îngheţate pentru a ajuta la finanţarea reconstrucţiei Ucrainei, a relatat agenţia de presă RIA Novosti, citată de Reuters, preluată de Agerpres.

Conform RIA, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns la informaţii apărute în media americane, care sugerează că administraţia Biden ar fi susţinut, în principiu, o lege propusă de SUA pentru a facilita o astfel de confiscare.

„Ele (SUA) încearcă să pună presiune pe europeni. Există o situaţie foarte paradoxală aici, dat fiind faptul că majoritatea activelor noastre se află în Europa şi nu în America”, a declarat Peskov, citat de RIA.

Europa se va confrunta cu consecinţe juridice „inevitabile” dacă va ceda presiunilor americane, a avertizat el.

De asemenea, RIA l-a citat pe Peskov spunând că Moscova nu a fost informată despre o asemenea evoluţie.

Peskov a reacţionat astfel la informaţii publicate miercuri de Bloomberg, potrivit cărora administraţia preşedintelui american Joe Biden susţine o lege care i-ar permite să confişte o parte din activele ruseşti îngheţate pentru a contribui la finanţarea reconstrucţiei Ucrainei.

După ce preşedintele Vladimir Putin şi-a trimis trupele în Ucraina în februarie 2022, SUA şi aliaţii lor au interzis tranzacţiile cu Banca Centrală a Rusiei şi cu Ministerul de Finanţe rus, blocând aproximativ 300 de miliarde de dolari din activele suverane ruseşti în Occident.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat anterior că Moscova are o listă de active americane, europene şi de altă natură care ar fi confiscate dacă ţările occidentale ar merge mai departe cu planurile de confiscare a activelor ruse.

Se aşteaptă ca liderii Grupului celor şapte cele mai industrializate state din lume (G7) să discute luna viitoare o nouă teorie juridică care ar permite confiscarea activelor ruseşti, au declarat la sfârşitul anului trecut două surse familiare cu aceste planuri şi un oficial britanic.

Peskov a declarat că orice astfel de demers al Occidentului ar echivala cu un „furt”, ar încălca dreptul internaţional şi ar submina monedele de rezervă, sistemul financiar global şi economia mondială.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...