G4Media.ro

Kovesi: atacată de penali, lăudată de presa internațională. Le Monde, editorial în…

Kovesi: atacată de penali, lăudată de presa internațională. Le Monde, editorial în care o cere Procuror European

”Alegerea unui procuror român pentru a conduce Parchetul European ar fi un simbol puternic”, titrează cotidianul francez Le Monde într-un editorial asumat de redacție. ”Desemnarea unei personalități din estul ex-comunist, aleasă de juriști competenți și ireproșabili, ar arăta atașamentul UE față de statul de drept”, mai arată editorialul Le Monde.

Este a doua mare publicație cu circulație internațională, după Financial Times, care cere printr-un editorial asumat de redacție numirea lui Kovesi ca șef al Parchetului European.

În cazul Le Monde, poziționarea editorială e cu atât mai importantă cu cât contracandidatul lui Kovesi este un francez – procurorul-șef din Reims, Jean – Francois Bohnert.

Aprecierile de care se bucură Kovesi în presa internațională vin pe fondul atacurilor constante la adresa ei din partea PSD, ALDE, a guvernului, dar și a secției pentru anchetarea magistraților, care a deschis un dosar penal în care fosta șefă DNA e suspect.

”Această mică revoluție se anunță sensibilă din punct de vedere politic, știind că cel puțin trei lideri europeni (ei înșiși sau membrii familiilor) – Viktor Orban, Andrej Babis și Liviu Dragnea – sunt implicați în dosare de fraudare a fondurilor europene”, mai scrie Le Monde.

Ziarul francez trece în revistă reușitele lui Kovesi ca șefă a DNA, precum și eforturile PSD și ale guvernului României de a o împiedica să câștige postul.

Cât despre Jean-François Bohnert, Le Monde îi elogiază experiența, echilibrul și angajamentul pro-european, dar scrie că ”viitorul procuror european va avea ca sarcină supravegherea condițiilor de utilizare a fondurilor europene, în momentul în care se observă o derivă preocupantă în mai multe state ale Europei Centrale. Valoarea politică a acestui post judiciar e deci importantă. Desemnarea unei personalități din estul ex-comunist, aleasă de juriști competenți și ireproșabili, ar arăta atașamentul UE față de statul de drept”.

Citește aici tot editorialul din Le Monde

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

28 comentarii

  1. Penalii de rang inalt nu au scrupule cand le este amenintata demnitatea si libertatea lor.

    • Demnitate la penali, emile, hai c-o zisesi!
      Bravo, d-na Kovesi, va urez SUCCES! Le Monde pune foarte bine problema, UE are nevoie de infiintarea si operationalizarea EPPO, pentru ca e o anume legatura intre fraudarea de fonduri europene si fluturarea de steaguri suveraniste!

    • Da tu emile umile cu duhu, ai vreo scrupula sa postezi ineptii?
      Sau doar ce primesti dupa?

    • Vă rog, nu-l mai necăjiți pe @Emil, pare că s-a cam hotărât de ce parte va fi de acum înainte și nu va mai pendula de la Ciumă la #Rezist…!

    • Emile,macar daca puneai intre ghilimele cuvantul demnitate,dar se vede ca e greu sa-ti ascunzi afinitatile politice…nu te mai forta,stiu si eu si altii care posteaza de mai demult pe acest site ca esti pus sa derutezi pozand in independent politic,dar e cam tarziu sa convingi pe aici,cel putin eu nu ma las pacalita ,ti-am urmarit postarile de la inceput! Te bazezi pe faptul ca noii comentatori nu-ti cunosc orientarea rusofila ,dar nu or sa fie mult timp pacaliti de aburelile tale .

  2. sinistre taricene, despre cine ai tu pareri bune ? despre cei care-ti tin dosarele de spaga la sertar?

    despre tine ce parere ai? ne-ai bagat in criza in 2009. acum, dupa 10 ani, alaturi de sinistrul tau partener de cuplu politic ne bagi in criza iarasi.

  3. Da, bun articol, in special ca vine dinspre partea franceza, unde este si contracandidatul. Ma gandesc totusi ca cei doi candidati vor forma echipa de conducere a acestei noi institutii, intrebarea care trebuie clarificata este numai cine o sa fie seful, cine va pierde sefia, va putea sa fie foarte bine vice-.

    Problema pe care o vad este pe cine va propune Romania pate din echipa de 22 de procurori? Vedem ca cei de aici isi dau toata silinta sa deturneze tot ce se poate! Cat despre tarile care nu au aderat la acest sistem, nu inteleg de ce UE nu merge pe principiu: „nu este scanat de parchetul EU, nu primesti bani EU”…

    • EPPO va avea posibilitatea de a refuza oricate propuneri de procurori delegati, daca i se trimit oameni pe pustii! Cred ca UE se va gandi exact la ce spui tu, cu scanul, insa nu vrea sa le-o dea in freza chiar de acum, mai e ceva timp, nu e nevoie sa-i radicalizeze si mai mult pe cei cu suveranismul, vezi Victor Orban, Salvini, Polonia etc.

  4. Oare de unde are bani Codruta sa isi plateasca articolele….?

    • Dar Dragnea de unde are sa si plateasca toate minciunile pe care le scriu Antena 3, DC News etc??

    • Gogule săracule, îți iei și tu măcar doi lei?!! Urâtă trebuie că îți e viața, să-ți dea Dumnezeu sănătate!

    • de la bushcu, gloanashul lui vantu. bushcu, ca sa o compromita, i-a dat cei 50000 eur/luna pe care ii primeste de la pesede. care pesede ii ia de la contribuabili.

    • :)) :)) :))
      Ridicolul, penibilul prostiei tale incomensurabile, demonstrată prin întrebarea pusă, este o dovadă evidentă a beției intelectulae care te paște dacă sorbi prea mult din neantul înțelepciunii dragniene.

    • Gogule, probleme, ma la tartacuta? Socola mai are ceva locuri de cazare. Hai, pa!

    • esti praf, daca era articol la comanda arata cum a aratat pupincureala aia de Craciun pt veorica. de au lins-o pana au albit-o. stii tu articolul era pe net, cu poze chestii. ala e la comanda.

    • Nu l-a platit ea, stai linistit. ONG-urile l-au platit. Isi scot banii inapoi inzecit cand vine Ciolos la putere.

    • Din munca ei,doar asistatii Nu stiu de ce!!

    • Imbatranisi tare mizerabil.. de fapt asa cum fusasi toata viata matale de om ce se baga singur in seama.
      Dar nu-i asa ca te numești Janos?

  5. > condițiilor de urilizare

    Typo la ultimul paragraf 😛

  6. Un ziar francez, de talia lui Le Monde, sa-si asume pozitia pro Kovesi, e ceva!

  7. Corect! Acel ceva inseamna recunoasterea VALORII care nu are granite.

    • Si mai este si „Coriere della sera”,un ziar foarte important italian!Daca nici italienii nu sunt cunoscatori in lupta anticoruptie,cine in vest este ??

  8. Da e intradevar un lucru mare sa-ti acorde Le Monde un articol favorabil.Mai ales ca si Le Monde e de stanga ca orientare.

    • la astia in vest stanga si dreapta nu sunt doar pretexte ca sa fure cat mai mult. la ei chiar exista o ideologie si aia cred cu adevarat in ea. ca au dreptate sau nu (stanga sau dreapta adica), e altceva.

  9. Succes Codruta … Hai Codruta nu te lasa….

  10. Nu vedeti ca e doar o escroaca mincinoasa, pusa de Basescu in functie ca sa spanzure opozitia? Nu stiu daca europenii stiu deja asta dar au ceva cu PSD-ul sau pur si simplu nu stiu cate abuzuri a facut dna.ul.