G4Media.ro

Klaus Iohannis, în urmă cu doi ani: ”Nu trebuie să uităm nicio…

sursa foto: Presidency.ro

Klaus Iohannis, în urmă cu doi ani: ”Nu trebuie să uităm nicio clipă cine este PSD și care este pericolul pe care îl reprezintă pentru viitorul României” / Un mesaj al președintelui din 12 noiembrie 2019 a redevenit viral

În urmă cu doi ani, înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale, președintele Klaus Iohannis posta pe Facebook un mesaj în care le transmitea românilor că nu va dialoga niciodată cu un reprezentant al PSD, partid ”care acum mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor”.

Acum, la doi ani de la această postare, mesajul începe să se rostogolească din nou în mediile de socializare, însă susținătorii de atunci ai președintelui devin criticii acestuia, în contextul negocierilor PNL-PSD pentru formarea noului guvern.

”Pâi cum rămâne cu afirmațiile din acest discurs? Din dușman declarat acum PSD a devenit salvatorul democrației?”, se întrebă un român care a redescoperit postarea președintelui.

”N-au trecut decât doi ani… De fapt doi ani înseamnă 730 de zile, 17.520 de ore. În 17.520 ore se pot întâmpla multe…”, comentează altcineva.

”Și-a revenit Iohannis”, a scris, ironic, un alt român, după ce a distribuit mesajul președintelui.

Sursa foto: Facebook / Klaus Iohannis

Mesajul președintelui Iohannis, postat în 12 noiembrie 2019:

Dragi români,

Împreună am reușit să ținem piept PSD, partidul care a asaltat toate instituțiile statului. Și doar împreună vom reuși să câștigăm definitiv această luptă pentru România. Votul pe care mi l-ați acordat în primul tur al alegerilor este o confirmare a încrederii pe care o aveți în mine. Dar Președintele nu poate reconstrui singur o țară, de aceea este mare nevoie de fiecare dintre voi, de implicarea voastră. Vreau să fie foarte clar: voi dialoga direct în perioada următoare cu cetățenii, cu jurnaliștii, cu societatea civilă, voi continua să merg prin țară, să mă întâlnesc cu oamenii și voi explica tuturor care este proiectul meu. România normală devine realitate doar prin solidaritate și unitate, cu susținerea majorității românilor.

Nu poate exista însă nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori. Vorbim de candidata unui partid care acum mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor în toți acești ani. Nu trebuie să uităm nicio clipă cine este PSD și care este pericolul pe care îl reprezintă pentru viitorul României, oricât ar vrea acum să fugă de responsabilitate și să încerce să ne dezbine prin tot soiul de tertipuri!

Citește și:

SURSE Pe ce domenii au bătut palma până acum PNL și PSD: Sănătate, Fonduri Europene, Apărare, Externe și Interne/ Neînțelegeri la Justiție, Finanțe, Muncă și Agricultură

sursa foto: Presidency.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

65 comentarii

  1. Nu ne mai spune Ciocanis despre statul de drept.

    • A devenit evident ce lipseste din mediul nostru politic.
      De fapt ce lipseste din CV-urile Lor.
      Avand in vedere ca politicienii ajung acolo unde sunt in urma convingerilor noastre, mi se pare important ca fiecare politician sa-si treaca in CV, public, lista DEFECTELOR lor.
      Ca sa stim din start pe cine angajam, sa nu descoperim cand ne trezim urland in strada

    • Guten Tag Peee Seee Deee !
      Lupii băăăăăăi !!! 😂😂😂😂😂😂

    • „Turui” ca o moara stricata dar imi fac si treaba pentru care sunt angajat.
      Dar EL face treaba sau subordonatii lui?
      Subordonatii ăia ar fi dispusi sa lucreze pentru orice șef numit politic?
      Practic subordonatii sunt imaginea sefului lor sau invers? Cine valideaza pe cine?
      De calitatea omului cine se ocupa la stat? Picard?

    • „La” vazut cineva pe Bird? 🤣

    • 9:06, 9:19
      Pune-ti geaca rosie si păşeşte in mijlocul romanilor, iohannisule !
      De ce-ti este frica sa păşeşti in piata,
      in mijlocul romanilor,
      iohannisule ?!?
      Păşeşte in piata si spune romanilor ca ati mintit, iohannisule !
      Hai , păşeşte in piata, in mijlocul romanilor
      si spune ca
      esti agent electoral psd, iohannisule !
      Iesi in fata romanilor si raspunde la intrebari, iohannisule !
      ● De ce umbla psd+anexa aur+ udmr
      la planul PNRR, citule/iohannisule ?
      ● Trebuie blocati banii PNRR pentru ca asa iti ordona
      psd+anexaur+udmr,
      citu/iohannis ?!
      ● Trebuie blocate autostrazile ca asa te trage de sfori
      psd+anexa aur +udmr, citule/iohannisule ?
      In Siberia ajungi, iohannisule
      daca blochezi autostrazile din nou !
      ● De ce trebuie blocate musai si de graba caile de acces
      dinspre UE, citule/iohannisule ?
      ● Tara asta trebuia sa fie departe, de 7 ani de zile
      de cand ai primit voturile romanilor, iohannis !
      Ai mintit romanii, iohannis!
      Ai tinut tara pe loc de 7 ani de zile, intentionat,
      iohannis!
      ● Asta te aduce in fata legii romanilor, iohannis !
      De ce nu iesi in fata romanilor si sa le spui ca esti agent electoral psd citule/iohannisule ?
      Tu nu esti Iohannis pe care l-am votat in 2014 !
      ▪Nu ai dreptul sa te atigi de Constitutie, iohannis !
      ▪”Jos labele” de pe Constitutie, iohannis !
      ▪”Jos labele” de pe Constitutie, psd+anexa aur+udmr!
      Ai mintit romanii, iohannis !
      Esti bolnav cu mintea, iohannis ?
      ▪Tu provoci intentionat tot haosul si criza asta in tara, iohannis
      si mai vrei sa schimbi Constitutia ??
      Cine te trage de sfori, iohannis ?
      ▪De ce intretii haosul in tara in plina criza sociala, iohannis ???
      Cine te joaca de sfori ca sa pui presiune pe tara
      in plina pandemie, iohannis ?
      ▪Bolnavii de covid iau foc in spitalele din tara,
      iohannis
      si tu nu faci ce ar face orice
      presedinte normal la minte !!
      ▪Dar iti arde de schimbat Constitutia !!
      ▪Schimbarea Constitutiei este motivul pentru care ai provocat criza in tara, iohannis ?
      ▪Esti bolnav cu mintea,
      iohannis
      daca tu ai provocat moartea de roman
      ca sa schimbi Constitutia !
      Voi ,
      iohannis, udmr, psd+anexa aur, pnl
      voi vreti sa luati dreptul romanilor sa-si aleaga presedintele ?!?!
      ▪Avem dreptul sa ne asteptam la orice de la tine, iohannis
      pentru ca esti mincinos santajabil !
      ▪Ajungi in fata legii romanilor, iohannis !
      Emigreaza, iohannis !
      ▪Tara trebuia sa mearga inainte, iohnnis !
      Ai tras tara inapoi pana la iliescu,
      iohannis cu criza ta !
      ▪De ce ai pus stop reformelor
      de fiecare data cand tara a mers pe un drum bun, iohannis ?
      ▪De ce nu faci coalitie cu partidul care vrea transparentizarea banului public
      si reforme in justitie
      si desfintarea SIIJ,
      iohannis ?
      De ce vrei musai „numiti politic” la justitie,
      iohannis ?
      ▪De ce ai demis-o pe Laura Codruta Kovesi, iohannis?
      Ce schelet ai in dulap, iohannis ?
      Ai mintit romanii, iohannis !
      ▪Ai adus la guvernare psd+anexa aur
      partidul cel mai renumit in furt de ban public,
      iohannis
      ca sa creati o armata de vanatori ?
      ● Ai ajuns ca iliescu, iohannis !
      Iliescu si-a facut „armata” de mineri,
      tu iohannis, ti-ai facut armata de vanatori !
      Rusine, iohannis !
      ▪Ai ingaduit lui Kelemen sa faca politica
      anti-romaneasca si
      separ.atism inspirat din cel rusesc si
      sa dezbine cetatenii acestei tari ,
      ca sa va faceti aramat de vanatori, iohannis !
      Avem dreptul sa ne asteptam la orice de la tine, iohannis
      pentru ca esti un mincinos santajabil,
      motive pentrun care nu comunici !
      ▪Cat haos mai produci in tara asta, iohannis ?
      ▪Tu nu esti Iohannis pe care l-am votat in 2014 !
      ▪Daca poporul nu te recunoaste de presedinte,
      nimeni nu te mai recunoaste de presedinte,
      iohannis !
      Nu poti schimba asta in Constitutie, iohannis !
      ▪Cu tot psd-ul tau si
      cu toata armata de vanatori,
      romanii nu renunta la dreptul lor constitutional
      de a-si alege presedintele !
      ▪Nu ai dreptul sa iei romanilor puterea de a-si alege presedintele,
      iohannis !
      Esti bolnav cu mintea, iohannis !
      ▪”Jos labele” de pe Constitutie, iohannis !
      ▪”Jos labele” de pe Constitutie, psd+anexa aur+ udmr!

      ▪ Peeseedee+anexa aur+ udmr, combinatia leta.la
      pentru tot ce inseamna libertatea individului,
      model preluat de la Du.ghin, mana dreapta a lui putin !

      Ce urmeaza, iohannis ?
      ▪Sa ne scoti din UE si NATO ?
      ▪Sa ne predai lui putin?
      ▪Sau poate Ungariei ?
      Ai luat in brate
      pe senatorul Sosoaca, deputatul Simion
      pe domnul Tirziu, pe cei de la Noua Dreapta si Aur
      si partidul lui Chitic
      care vrea sa scoata tara din UE si NATO, iohannis !
      ▪De ce nu ai arestat
      senatorul Sosoaca, deputatul Simion
      domnul Tirziu, cei de la Noua Dreapta si Aur
      partidul lui Chitic
      pentru incalcarea legii in aceasta tara, iohannis ?
      De ce dai voie lui Kelemen sa faca
      ▪separa.tism inspirat din cel rusesc▪ si
      sa dezbine cetatenii acestei tari, iohannis ?
      De ce dezbini tara, asta iohannis ?
      Ce urmeaza, iohannis?
      ● Sa dai autonomie Tinutului Secuiesc in schimbul
      votului negativ udmr pentru desfintarea SIIJ,
      iohannis ?
      Ce schelet „la comun” cu Kelemen
      care face
      ▪politica an.ti-romaneasca▪ si
      ▪separ.atism inspirat din cel rusesc▪,
      aici pe teritoriul Romaniei,
      ai tu iohannis ?
      Esti bolnav cu mintea, iohannis ?
      ▪Acum, vrei tu sa schimbi Constitutia,
      iohannis,
      cand ai adus la putere
      psd+anexa aur si udmr,
      combinatia letala pentru tot ce inseamna libertatea individului ?
      ▪Te-ai paralizat pe tine insuti si cabinetul
      ca sa pregatesti revenirea psd+aur la putere,
      iohannis ?
      ▪Ai produs o criza cat o tara, iohannis
      ca sa aduci psd+aur la putere !
      Ai mintit romanii, iohannis !
      ▪Ai primit voturi pentru „nu peeeseedee” si acum
      aduci psd+anexa aur la putere,
      iohannis ?
      Ai tradat romanii, iohannis !
      Un presedinte comunica, iohannis !
      ▪Tu taci ca rah.atu-n iarba, iohannis !
      Romanii nu te recunosc ca presedinte, iohannis !
      Tu iti regizezi suspendarea, iohannis !
      ▪Dai apa la moara Aur intentionat, iohannis !
      Intentionat nu ai arestat
      senatorul Sosoaca, deputatul Simion
      domnul Tirziu,pe cei de la Noua Dreapta si Aur
      partidul lui Chitic care vrea sa scoata tara din UE si NATO,
      iohannis !
      ▪Ai refuzat coalitia cu partidul care
      vrea transparenta in gestionarea banului public
      si reforme in justitie
      si desfintarea SIIJ,
      singurul care poate salva tara,
      iohannis !
      ● De ce faci totul impotriva romanilor, iohannis ?
      Tara trebuia sa fie deoarte, de 7 ani de cand esti presedinte, iohannis !
      ● Ai tinut tara pe loc 7 ani, intentionat, iohannis!
      Ai lungit bataia de joc a romanilor
      cu fiecare Hosu numit cu fiecare Predoiu numit
      cu fiecare Cîtu numit cu fiecare Bode numit cu
      fiecare Ciuca numit, iohannis !
      De ce iti bati joc de romani, iohannis ?
      ▪ De ce vrei sa bagi pum.nul in gu.ra
      libertatii de exprimare
      cu proiectul lui Citu de modificare
      a legii 504/2002 a audiovizualului si
      Ordonanta de Guvern 39/2005 privind cinematografia care a trecut neobservat din cauza crizei create de voi, iohannis ?
      Ce urmeaza, iohannis ?
      Sa pui armata de vanatori pe noi, iohannis ?
      Avem dreptul sa ne asteptam la orice de la tine, iohannis
      pentru ca esti un mincinos santajabil
      nu comunici
      taci ca raha.tu-n iarba !
      Emigreaza, iohannis !
      Esti t.r.a.d.a.t.o.r, iohannis !

    • Din pacte s-a demonstrat ca nu este de ajuns ca doar PNL sa fie anti pesede. USR a rezolvat problema aratand ca nu au nici o JENA DE A VOTA ALATURI DE AUR SI PESEDE pentru daramarea unui guvern de dreapta. TARA ARE NEVOIE ACUM DE UN GUVERN . Cei care se trezesc acum ca doctrina este mai importanta decat viata oamenilor nu au nici un Dumnezeu !!

  2. Da, dar pe vremea aia nu se știa cine este USR.

    • Corect! Credeau că o pot „da la pace”, nu ca sunt „câini” ca Drulă!

    • Da, USR-ului i se pot reprosa greseli facute din entuziasm, din lipsa de experienta, greseli ce se pot indrepta. Dar ce fac Iohannis, Boc, Falca … tine de caracter. Cum oare au putut clujenii sa voteze 70% cu Boc?

    • Cine este USR?un partid fara corupți, poate si fara experiență, dar care inca nu au apucat pe deplin sa demonstreze daca pot sau nu conduce tara
      Asa pe scurt. Deci merita inca susținerea noastra. Pe cand PNL-PSD sunt dovediti corupți si pe termen lung dăunători țării. Ce alegi? AUR partid extremist? PNL-PSD alianta coruptă? Sau USR nexperimentati, stangaci dar posibil corecți?

    • Ce vorbesti,cum nu se stia?De 3 ani au fost in parlament,au avut actiuni publice,gen „FARA PENALI IN FUNCTII PUBLICE”!!Ditamai presedintele nu a fost informat ce doresc ei?? ATUNCI DE CE S-A ZBATUT ATAT SA AJUNGA DANCILA IN TURUL 2? VREAU SA SPUN: CINEVA S-A ZBATUT PENTRU AFISUL IOHANNIS SA NU FIE DERANJAT CU INTREBARI DESPRE JUSTITIE SI ALTE ASEMENEA..

    • Corect!
      Sa nu uitam nici de santajul functionarilor de rang inalt care ar trebui sa munceaaca la indicatiile noilor sefi numiti politic, de la USR. Cat de greu o fi in ziua de azi sa o faci pe prostu …? Sa sabotezi tot.
      Îi dai bani cat iti cere… face treaba. Îi vorbesti de optimizari… nici nu se gandeste la ce-i spui

  3. Decât kovesi,clotilde et drula mai bine cu dulapu sau chiar cu doamna Vio

    • Evident… daca esti pus pe furat…

    • @ryzen cu botu n pwla mea,toti hAURarii si pisdeii

    • :)) înjurături, armele corciturilor progresisto-rezistente, fraiere dacă mă întâlnesc cu maica-ta mai face 2 ca tine,in rest atâta timp cât sunt sclavi ca voi mergem înainte,e totul calculat

    • ryzen e un nimeni in PNL, incearca sa-si faca reclama ca slugoi de top, in speranta ca-i va lua locul lui Bode la dat limbi in curul lui Iohannis.

  4. Văd Iohannis in titlu, să-mi fac datoria de cetățean: 🤮🤮🤮!

    • Spune-i Dulapul sau Ficusul sau Aruncătorul de pardesiu.
      Și-a câștigat pe merit renumele astea !

    • Sincer preferam pl ă va n dar nu prea se publică comentarii, și pe bună dreptate, pl ă va nii sunt niște ființe extraordinare, nu merită jignite in felul ăsta!

  5. Ați luat ca de obicei o mare țeapă cu Werner. Nu i-ați văzut aroganța, mediocritatea și cinismul pentru că nu v-a permis presa mainstream, care a fost acolo întotdeauna la datorie. Campania electorală a lui Iohannis din 2019 mi-a provocat silă și dispreț. În societatea autohtonă cultura politică este aproape inexistentă, însă s-a perpetuat în contextul unui capitalism sălbatic, ura față de semenii care nu au pornit cu aceleași șanse în viață, disprețul și infatuarea clădite pe imaginea unui succes personal, de cele mai multe ori artificial.

    • Stia cineva ca werner a dat mana cu hotii sa doarma linistit in al 2lea mandat,cand in primul s-a luptat de unul singur cu ei,majoritari in parlament,cu un ccr plin de kgbisti si un avocat al lor ,ce nu misca decat la comanda lui dragnea?Daca Barna stia si spunea ceva despre intelegerea facuta cu ciolaku sa il scoata din cursa,iar in schimb sa guverneze cu peeeseeedeee,crezi ca cei care au protestat 3 ani in Piata Victoriei si au fost gazati oe 10 august 2018,mai votau pe werner??

  6. Dacă asta e corectitudinea și seriozitatea germană…… Păcat,iar am luat țeapă la vot și am votat împotriva celuilalt candidat, că așa am votat de treizeci de ani

    • Ce este băiețel și tie ti-a dat Cumătra bani împrumut ? Curat ghinion

    • ryzen,comunistule,voua nu va trebuie decat ceva de furat,votati la comanda tot ce va spune partidul asta resapat de 31 de ani,ca stiti cine sunt si ce vor candidatii vostri!

    • @corrie cine sunt noi,cine sunt voi? In rest prostinela, pentru de-ai ca voi functioneaza democratia :)) sa ne arati ce merite au membrii usr in afara de cromozomi lipsa,nu mai e lumea atat de proasta sa puna botu la revolutiile voastre de si pentru impotenti

  7. Acum a făcut o reevaluare a PSD si au găsit puncte comune,ceea ce este corect!

    • Nu a fost reevaluare ,a fost cu premeditare..planul sa distruga 2 partide,usereplus si pnl i-a venit in plic imediat dupa ce a fost ajutat sa castige al 2lea mandat,avand in turul doi o dancila!

  8. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori.ne zice presedintele acum doi ani .Inca sunt o multime de„ natarai” ce raman agatati in trecut(atentie – un PSD nereformat ) .Acum suntem intr-o alta situatie .Avem o perioada , ce pare ca nu se mai sfirseste, de Pandemie , avem o situatie politica unde USR si fostul sef PNL au fugit de la guvernare (este greu sa iti asumi o guvernare in aceasta situatie general pandemica si dificil economica ).Singura solutie existenta este intelegerea facuta de cele trei partide ce aduce in fata nostra posibilitati de modificare a Constitutiei si a legilor Organice neconforme concomitent cu accesul la PNNR.Fara aceste modificari nu putem merge mai departe .Degeaba incearca unii sa ne spuna , cu minie proletara , ce a zis Pesedintele Natiunii in urma cu doi ani . Acum suntem acum nu in trecut .

    • Unii inca duc dorul orinduirii multilateral dezvoltate , ce pot sa intelega ei ce se intimpla acum . Au stat o viata intreaga ,cu mina intinsa ,sa le dea partidul cite ceva .

    • Usere si fostul sef al PNL au fugit de la guvernare????In ce film traiesti,cap gaunos? Cine a fugit de la guvernare?Baga-te inapoi in cavou,ceausescule!

    • Corrie nu mai visa . Alianta , pe sub mina , usrplus cu fostul sef pnl din timpul alegerilor parlamentare si toate deciziile ulterioare ale celor doi sefi au facut ca aceasta situatie sa fie posibila . cei doi au crezut ca daca votantii pnl nu vor fi multumiti vor vota usr . nu s-a intimplat si de aici a pornit totul .analizeaza faptele nu balivernele .tindala ride usor in barbison .

  9. De buna seama ca n-a uitat din moment ce au fuzionat.

  10. Pe usristi nu-i poți numi corupți.Corupti acoperiți. Partid de dat jos guverne,Mîncăi de bani din munca nevoiașilor Români.

    • Motiunea de cenzura care l-a dat jos pe Citu a fost initiata de PSD, lingau PNList infect ce esti.

    • Ministrul numit politic raspunde de un program de guvernare pe care-l implementeaza cu ajutorul subordonatilor.
      Nici acum statul nu stie care subordonat (functionar public) face – ce!

    • Ai probleme la mansardă? Ce moțiune USR? Câțu a fost demis de P S D, prietene cu probleme la cap!

    • Hotii care se inteleg acum de minune, astia cum sunt,postakule?Ce ti-au furat USRistii,dreptul de a sta si dormi pe bani publici?Sau Orban ,ce a facut rau ca a dat jos pesedeul de la guvernare?

    • corrie te chinui degeaba sa inventezi . parca ai fi lili .

  11. In politica totul se ieevalueaza , asa cum slugarel toader o ieevalua pe LCK. Si uite ce bine e acum

  12. Romanii sunt prosti si inghit orice minciuna. Veti vota PNL si PSD din nou, jaful continua cu binecuvantarea poporului.

    • Așa este, votații pe aia de au fost boschetari prin Norvegia
      PS putin e slugoi nu gunoi,cred ca te indentifici ca sa poți sa îți dai seama

  13. PNL a fost constituit ca mana moarta a FSN de tradatorul Campeanu.

  14. …..
    -„S”, câtă vreme nu-mi ieși din cuvânt n-ai de ce să-ți faci griji, dar să nu aud că vrei mai mult decât atât, că și așa am cam intrat la bănuieli și cred că am să-ți pun șef de la PSD pentru următoarele 18 luni…!”

  15. Iohannis stie ca pentru a invinge ghinionul trebuie sa ai banii.

  16. Deja câteva sute de comentarii ce merită citite la postarea respectivă și deja se blochează utilizatorii care lasă comentarii incomode – ar merita un articol această atitudine.
    Trist a mai ajuns „cavalerul anti-psd” pentru care 1 milion de oameni au stat la coadă la vot după ce s-au deplasat zeci sau sute de kilometri.

    • Nu ti-e clar ca platesc o firma de consultanta sa le administreze conturile respective pe fb? Pe cati bani?
      Asta ar trebui sa analizeze presa!
      Cine administreaza paginile lor de Facebook?
      Pentru ca unui functionar public ii e interzis prin lege sa cenzureze.
      Dar unei firme externe – nu!

    • Eu recunosc, postez ca sa vad cum sunt cenzurat chiar de catre G4Media.
      Nu „lupta” nimeni pentru noi, nu e tara noastra cum am invatat in manualele de istorie.

  17. iohannis a reusit f usor, in 2 mandate, sa intoarca Romania cu cativa zeci de ani in urma. Si f simplu…. si-a ales oamenii potriviti (catu, rares bogdan cu grupul de la Cluj, ciolacu).
    „Coruptia nu mai reprezinta o problema de siguranta nationala”, a ordonat iohannis in urma cu un an si ceva, si am vazut consecintele -zeci de dosare s-au inchis, clasat, rezolvat. In prezent romanii circula prin UE cu certificate verzi false, fara nicio jena.
    In timp ce europenii cauta solutii pt stoparea fraudei la TVA, iohannis promulga legea lui mitraliera si da cale libera evazionistilor. Romania este tara din est unde sunt cele mai multe societati paravan din UE.
    Mai crede cineva ca vom intra vreodata in Schengen sau vom scapa de MCV?
    Sa nu mai vorbim de criza sanitara, de campania de vaccinare pe care iohannis a sabotat-o cum a stiut mai bine.
    Acum realizeaza marele tun post decembrist – unirea oficiala a mafiilor din pnl, psd.
    Mai vorbeste cineva de suspendare?

  18. Eh, în culise se iubea cu psd-ul varanului. Acum se vor iubi fără prejudecăți, pe față… Varanul i-a spus, gata, nu mai trăim în concubinaj, pe ascuns, ne cununăm civil… PNL + PSD = LOVE…

  19. O mare realizare e să lingi peeeeseeedeeeul fix acolo unde l-ai scuipat pas cu pas.
    Să-ți mai și placă, e cea mai mare realizare.

  20. Dl Haos Werner Iohannis i-a „REievaluat” pe PeSeDisti!
    De la penalii din PeSeDe ia sa-l auzim maine pomaine cand la Cotroceni la depunerea Jutamantului le va ura succes in guvernul salvator, „convins” fiind ca vor face si vor drege ce n-a vazut mapamondul!
    Ia uite ce le ura celor din guvernul lui zombilitic acelasi domn prezident Haos Werner Iohannis in 23.12.2020:
    „Noul Guvern a depus jurământul. Iohannis: S-a închis ciclul în care ne-am angajat și am promis.
    „Vă felicit și vă doresc mult succes și multă energie și ambiție pentru realizarea tuturor obiectivelor și proiectelor pe care vi le-ați propus prin programul de guvernare”, le-a spus Klaus Iohannis noilor miniștri.

    „Oamenilor, cetățenilor români, li s-a PROMIS restructurarea statului, REFORME importante în domenii cum ar fi sănătatea, educația, reforme importante în marile sisteme publice, reducerea birocrației, dar și obiective pe termen mai scurt – combaterea eficientă a pandemiei, campania de vaccinare, relansarea economiei românești, creșterea economică folosind înțelept fondurile europene, respectul pentru contribuabili. Și TOATE aceste lucruri VOR fi livrate. TREBUIE să fie livrate”, a continuat el.
    „Noul Parlament, noul Guvern, IMPREUNA cu mine, IMPREUNA cu toate autoritățile statului, vom FACE ce am PROMIS. Vom FACE Reformele, vom repune economia pe picioare, vom FACE Schimbări SEMNIFICATIVE, TOATE în Beneficiul cetățeanului.” a incheiat dl Haos.

    Dl Haos si guvernul lui zombilitic NU au facut nimic, Romania PeSeDista e bine mersi, romanii mor in incendii ca-n vremea PSD la Colectiv, cand dl Haos a fost tare inversunat impotriva PeSeDe….

  21. radacinile nu mor niciodata 🙂 cento anni alla famiglia! 🖖🏾🤣😉😂

  22. Sa vedeti ce o sa va schimbati voi ideia despre statul de drept cand ficusul se va razbuna pe “coruptii din USR”

  23. Iohanis, catu, ciolacu, gorghiu, turcan, la fel ca și dancu, Ghiță, dragnea, nastase, Ponta, basescu, udrea, boc, flutur, niște escroci care au jefuit tara. Sper ca gândurile bune ale romanilor să-i blocheze pe acești borfasi.

  24. Sa i dau mauaie lui Klaus. Un escrocos ordinarios care a pacalit România. Sa i fie rușine ! Eu nu pot sa înțeleg cum poate sa lingă unde a scuipat el și pnl. S au făcut de ras și vor dispărea în groapa de gunoi a istoriei.

  25. Asta e de viralizat si distribuit pe net masiv-Las Fierbinti:Lila catre Ardiles:”Ba Ardiles ba de ce romanii sunt atat de prosti ma?pai de unde sa stiu,e prosti pt ca e prosti.Nu ma,nu ca nimeni nu-i vrea destepti,nimeni niciodata nu i-a vrut destepti începand cu Iliescu si terminand cu pnlistii si pesedistii de acum,toti au vrut de la ei sa fie multi,prosti si flamanzi ma,atât,dar niciodata destepti,Ca sa danseze cum vor ei si sa voteze pe cine trebuie ma pe o punga de faina si o sticla de ulei ma,Dar ei vai de capul lor,Ei nu stiu ca de la punga de faina si sticla de ulei vor fi si mai prosti,si mai flamanzi,întelegi?Bai Ardiles ba,Omul destept e ala care pune întrebari si primeste raspunsuri stii? Bãi ei au avut întrebari dar au primit doar gargara si mistocareala ma, Ma de ce nu avem noi canalizare ma? Ca e pamantul plat si se invarte,… Auleu dar se invarte cam tare si mai ales la noi…😀😀😀

  26. Trebuie spus un adevăr, dureros, dar totuși adevărul: *aceasta este politica, de când e lumea*, hai să ne aducem aminte de condamnarea lui Isus acum… 2ooo de ani?? Ai lui l-au vrut mort și dușmanii îl vroiau salvat fiindcă îl vedeau nevinovat. Nimic nu s-a schimbat de atunci. Noi… grosul, majoritatea, norodul, suntem buni la un singur lucru pt ei: să lucrăm pt ei: magazine, restaurante,fabrici, etc, au nevoie de noi pt confortul lor și mai suntem buni când își scot toți mădularele afară și sa se laude la cealaltă tabără cine s-au prins mai mulți proști de al lui. ATÂT. Nu există frică/respect pt popor, pt că dacă ar fi, nimeni nu ar îndrăzni să fure.