G4Media.ro

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care se interzice instituțiilor publice să…

Sursa foto: Pexels.com

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care se interzice instituțiilor publice să solicite copii ale documentelor emise de entități ale statului

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea prin care se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către entităţi ale statului.

Legea completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

„Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, prevede legea.

Sursa foto: Pexels.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Facea si Veorica de la colt 10 bani cu serocsu… crete shomaju’ bre

  2. S-au clasificat asasinatele de stat.

  3. Un pas inainte, acum ramane se te certi cu tanti de la ghiseu care nu intelege ca ea vrea dosar cu sina si o sa ramai cu cererea nesolutionata pana vin datele prin posta de la celelalte institutii ca ea nu stie sa foloseasca email-ul! 🤣🤣🤣

  4. Iohanis un escroc care se face ca muncește!

  5. Se interzice institutiilor sa solicite dar nu este eliminata obligativitatea unor copii si nu se interzice solicitantilor sa le prezinte daca ei vor.

    • De unde se prezuma necesitatea copiilor dacă nu din cerința expresa, esti vaccinat insuficient mai trebuie

  6. O lege caduca sau menita sa birocratizeze si mai mult hatisul institutiilor. Cat timp nu exista sisteme informatice integrate la nivel de institutii prin care spre exemplu Anaf-ul din Bucuresti sa poata accesa certificatul de nastere de la primaria Cuca Macaii, iar la acea primarie nu raspunde nimeni la Mail-uri, va merge in continuare pe sistemul actual. Asta daca vrei sa mai obtii ceva, altfel astepti raspunsurile pana la sfantul asteapta. Politicienii se fac ca muncesc iar noi le platim salariile dolofane si pensiile speciale.

  7. Pucistul Iohannis! 🤮

  8. Termen de raspuns pentru institutiile care trebuie sa trimita electronic copiile, exista?

    Dar sanctiuni pentru depasirea termenului, exista?

    Cine constata si cine sanctioneaza?

    Altfel … e apa de ploaie! Si cred ca este. 🙁

  9. Oare? Nu ma int copiile dupa buletin sau certificatul de naștere, dar, lucrând în alte domenii, te trezești, că o dată pe lună (nu doar la depunerea unui proiect), vor un certificat constatator, care costă 45 RON și este emis de registrul comerțului(deci autoritate de stat), poate mai vor și încă unul „de furnizare servicii extinse”, alții 20 de RON și te duci la 65 RON ca popa, partea frumoasă e că nu au valabilitate decât 30 de zile! Cine lucrează în domeniu știe despre ce vorbesc!

  10. Ma indoiesc ca toate instituțiile statului au acces la toate documentele necesare. Doar dacă refugiatul ghiță o fi lucrat între timp la un astfel de program.

  11. Interesant dacă legea se aplica și în tribunal, unde instanta solicita ca proba copie după sentința dintr-un alt dosar pe care aceeași instanta a emis-o anterior

  12. Bai fraților…în limba romana se spune asa: nu ești nevoit sa duci o copie după un document pentru care ai mai făcut o copie pt același scop. Punct. Restul sunt taine la bere.

  13. Un mare bullshit. Nu funcționează pentru că nu există o bază de date centralizată, nici sistemul informatic funcțional pentru toate instituțiile. Și chiar dacă ar exista, sistemul ar trebui mereu actualizat și ținut la zi cu milioanele de schimbări care se fac zilnic. Știu din proprie experiență că nici sisteme online care afirmă că funcționează – de exemplu cel al Registrului Comerțului – nu funcționează fără erori sau căderi.

  14. Cel mai nenorocit,excroc si tradator presedinte din istoria tarii-un fricos,un las ,un pămpălău de cea mai joasa speta,un infect acest gunoi de presedinte-asta-i bun de presedinte de bordel ca tace ca un peste sau sef de clan mafiot

  15. M-am intors de zece ani in Romania.
    In Canada nu am facut nicio copie dupa actele de identitate.
    In Romania, 352. Si inca mai fuk.

    • Omule tu poate nu realizezi in ce tara ai venit-Romania e Babuistan tara tuturor posibilitatilor,atrocitatilor,ticalosiilor si nenorocirilor de pe tot mapamondul,noi înca suntem in epoca primitivă,Cretacic, unde colcăie de prosti,fraieri si zoombie la bucată sau la gloată,turmă

  16. Omule tu poate nu realizezi in ce tara ai venit-Romania e Babuistan tara tuturor posibilitatilor,atrocitatilor,ticalosiilor si nenorocirilor de pe tot mapamondul,noi înca suntem in epoca primitivă,Cretacic, unde colcăie de prosti,fraieri si zoombie la bucată sau la gloată,turmă

  17. Omule tu poate nu realizezi in ce tara ai venit-Romania e Babuistan tara tuturor posibilitatilor,atrocitatilor,ticalosiilor si nenorocirilor de pe tot mapamondul,noi înca suntem in epoca primitivă,Cretacic, unde colcăie de naivi,fraieri si zoombie ce traiesc in întuneric de 30 de ani,la bucată sau la gloată

  18. Omule tu poate nu realizezi in ce tara ai venit-Romania e Babuistan tara tuturor posibilitatilor,atrocitatilor,ticalosiilor si nenorocirilor de pe toata planeta,noi înca suntem in epoca primitivă,Cretacic, unde colcăie de naivi,fraieri si zoombie ce traiesc in întuneric de 30 de ani,la bucată sau la gloată