Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parada Militară de Ziua Naţională s-a încheiat, fără incidente. Preşedintele Klaus Iohannis a dat mâna cu mai mulţi spectatori prezenţi la eveniment şi le-a urat” La mulţi ani”, transmite News.ro. Parada Militară de Ziua Naţională organizată în Bucureşti s-a încheiat, fără incidente.
Preşedintele Klaus Iohannis a plecat din tribuna oficială imediat ce evenimentul a fost declarat închis, dar s-a oprit pentru a da mâna cu mai multe persoane şi a le ura ”La mulţi ani”.
Şeful statului a întrebat copiii pe lângă care a trecut dacă le-a plăcut defilarea.
Zeci de mii de persoane au urmărit defilarea care a avut loc pe Şos. Kiseleff, pe segmentul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Victoriei.
Aproximativ 4.000 de militari, între care 500 din străinătate, cu 200 de mijloace tehnice, au defilat în faţa a zeci de mii de spectatori, foarte mulţi dintre ei fiind copii.
Publicul poate vizita, până la ora 14.00, expoziţiile de tehnică militară, amplasate în zona Pieţei Presei Libere şi în zona Monumentului Infanterie (B-dul Kiseleff).
Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, de la ora 18.00, o recepţiecu prilejul Zilei NAţionale. Evenimentul va avea loc la PAlatul Cotroceni, în Sala Unirii.
Sursa: News.ro
Sursa: Inquam Photos / Autor: Bogdan Buda
Ce fel de incidente sa se intample?Puscariasii cu puscariasii,presedintele cu oamenii,asta-i diferenta acum,s-au separat cat de cat apele,oameni buni,exista speranta!La multi ani,Romania!
Corect. Să vedem ce-o fi până la parlamentare.
Baie de mulțime.
Urmează alegeri locale si prezidențiale.
Primul pas sondaje Fake unde azi cică Pnl are 39%
Pas cu pas până în decembrie Pnl face 70% ca la prezidențiale.
Serviciile au fost deja premiate cu medalii și bani.
Sa trăiască tovarășul, PCR si Romania Johannista.
Cei ce merita fac -BAIE de MULTIME-, altii baie de prostie .TU NAPOLEOANE?
Nea Poolă Ion.