
Justiţia din Costa Rica a cerut ridicarea imunităţii preşedintelui Rodrigo Chaves, suspectat de corupţie
Justiţia din Costa Rica a cerut marţi Parlamentului, pentru prima dată în istoria sa, ridicarea imunităţii preşedintelui Rodrigo Chaves pentru ca acesta să poată fi urmărit penal pentru corupţie, relatează AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Pe fondul unui conflict deschis între instituţiile puterii, plenul Curţii Supreme din Costa Rica a decis cu majoritate de voturi să „transmită Adunării legislative cererea de ridicare a imunităţii” preşedintelui, potrivit unui comunicat al Curţii Supreme.
Rodrigo Chaves, un economist conservator în vârstă de 64 de ani, este acuzat de procurorul general Carlo Diaz, cu care se află în conflict deschis, că a obligat o companie de servicii de comunicaţii angajată de preşedinţie să plătească 32.000 de dolari prietenului său şi fostului consilier de imagine Federico Cruz.
Parchetul îl acuză pe preşedintele Rodrigo Chaves de luare de mită, o infracţiune pedepsită cu doi până la opt ani de închisoare pentru funcţionarii care obligă sau incită „să se dea sau să se promită în mod necuvenit, pentru ei înşişi sau pentru o terţă parte, un bun sau un avantaj financiar”.
„Decizia finală aparţine” deputaţilor, a precizat Curtea Supremă în comunicat, solicitând totodată ridicarea imunităţii ministrului Culturii, Jorge Rodriguez, din aceleaşi motive.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.