Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mihai Constantin, jurnalist cu peste 20 de ani de experiență în televiziune, va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. Mihai Constantin lucrează la postul public de televiziune din anul 2002. În ultima perioadă, realiza rubrica GhiDigital, în Telejurnalul de duminică seara, anunță stiri.tvr.ro.
Mihai Constantin a fost colaborator al revistei Academia Caţavencu timp de 2 ani. Din 1996, a fost reporter la Libertatea, apoi reporter pentru agenția de presă Associated Press și PROTV. Vreme de doi ani, Mihai Constantin a fost rezident în Washington, corespondent al TVR în Statele Unite ale Americii. A transmis din mai multe orașe americane știri și reportaje despre comunitățile de români de peste ocean și despre evenimentele care au marcat realitatea americană în anii 2005-2007.
Mihai Constantin a moderat la TVR emisiunea de actualitate internațională “Lumea în care trăim” și este unul dintre oamenii de bază ai redacției Știri pentru edițiile speciale de peste zi. A moderat emisiuni electorale și a intervievat mai multe personalităţi politice care ne-au vizitat țara.
Normal,alegem din familie.