Home » Articole » Județele Timiș și Maramureș rămân în în zona roşie, cu o incidență de 4,78 și 3,13 de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori

Județele Timiș și Maramureș rămân în în zona roşie, cu o incidență de 4,78 și 3,13 de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori

27 feb. 2021
Județele Timiș și Maramureș rămân în în zona roşie, cu o incidență de 4,78  și 3,13 de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Judeţul Timiş se menţine în zona roşie, cu 4,78 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară, iar judeţul Maramureş rămâne în zona roşie cu o incidenţă de 3,13, a anunţat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Municipiul Bucureşti se situează în zona galbenă în ceea ce priveşte rata de infectare cu noul coronavirus cumulată la 14 zile, cu 2,46 cazuri la mia de locuitori, în scădere faţă de vineri (2,47).

Alte 12 judeţe se regăsesc în zona galbenă (incidenţă între 1,5 şi 3), cele mai ridicate rate de infectare fiind în Cluj – 2,91, Ilfov – 2,88, Braşov – 2,85, Alba – 2,32.

Un număr de 28 de judeţe se află în zona verde (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori), cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Vrancea – 0,72, Prahova – 0,67, Buzău – 0,66, Harghita – 0,65 şi Călăraşi – 0,63.

Conform GCS, zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt Bucureşti – 457 şi judeţele Timiş – 342, Cluj – 266, Braşov – 174, Constanţa – 125, Hunedoara – 114, Dolj – 106, Ilfov – 103 şi Iaşi – 91.

Cele mai puţine cazuri noi s-au înregistrat în judeţele Călăraşi şi Tulcea – câte 19, Covasna – 22, Harghita – 23 şi Mehedinţi – 26.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.432 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Sursa Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și