Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american Joe Biden urmează să ceară Congresului un buget al apărării de peste 770 de miliarde de dolari pentru anul fiscal 2023, care începe din 1 octombrie 2022, potrivit unor surse implicate în negocieri, relatează Agerpres, conform Reuters.
Un astfel de buget ar fi superior celui din ultimul an al preşedintelui Donald Trump, de 752,9 miliarde de dolari, însă apropiat de cel de 778 de miliarde din anul fiscal 2022. Totuşi, congresmenii ar putea să-l suplimenteze, cum s-a întâmplat şi cu bugetul apărării acum în vigoare. Negocierile sunt în desfăşurare şi suma finală va fi anunţată în lunile următoare.
Principalele posturi de cheltuieli în bugetul american al apărării privesc salariile, achiziţia de vehicule de luptă şi avioane multirol F-35, finanţarea programelor Departamentului Energiei pentru armele nucleare şi activităţile din sectorul apărării ale altor agenţii americane.
Conform uneia dintre surse, printre principalele priorităţi ale noului buget se numără construcţia de nave militare, dezvoltarea capabilităţilor spaţiale, a sistemelor de alertă pentru atacurile cu rachete şi modernizarea ”triadei” de rachete balistice, respectiv rachetele cu lansare terestră, de pe submarine şi din bombardiere.
O altă sursă afirmă că modernizarea capabilităţilor nucleare americane este văzută ca un demers obligatoriu care se adaugă planurilor Pentagonului de a continua să investească în activitatea de cercetare şi dezvoltare a armelor destinate unor eventuale confruntări viitoare cu Rusia sau China.
Pentagonul are de asemenea în vedere realizarea de economii prin retragerea unor arme vechi, precum navele de luptă ”Littoral”, a căror operare este costisitoare, sau a avioanelor de atac A-10, care după retragerea din Afganistan nu mai sunt foarte utile, devenind vulnerabile în faţa noilor mijloace luptă antiaeriană, relatează Agerpres.
Sursa foto: Flickr / The White House
dezvoltara ar avea omenirea, daca s-ar reduce banii de razboaie…
@Ce
Avem Internet si GPS (ca sa le amintesc doar pe astea) pentru ca au fost dezvoltate de armata USA.
Atata timp cat sunt dictatori pe lumea asta ,nu avem cum.
Spune-i lui Putin.
Doar o mica parte din acești bani se duc pe cercetare, iar cercetare se face in multe domenii
USAGM e la Aparare? parca Langley tine de la Homeland.
Cand te duci la „fostul” serviciu, ce scrie pe fluturas?
Asta in timp ce Rusia are aprox 60, sa isi dea seama si poatacii despre ce decalaj vorbim
Deci e clar, nu știam exact de ce tot urlă anticul ăsta toată ziua că mâine vine războiul, pt bani. Nu are absolut nici o dovadă, 0 barat că Rusia dorește un război în Ucraina și totuși toată lumea, ABSOLUt toată planeta este sigură că vine războiul, deși *agresorul* dă asigurări de luni de zile că nici nu poate fi vb de așa ceva. Și toți îi considerăm nebuni, când de fapt, nebunia este În Ue, Sua, etc. Toți au agendele lor, ii privesc ce declară și cum amenință un STAT SUVERAN CUM SĂ ÎȘI CONDUCĂ ARMATA ȘI UNDE AU VOIE ȘI UNDE NU AU VOIE SĂ SE ANTRENEZE!!! Ascultăm toți ca oile de lup măi fraților sau am uitat de *armele de distrugere în masă *. Eu in locul lui Putin, as face altceva. Aș lăsa amărâții ăștia de traficanți de țigări de contrabandă să intre în Eu, Nato, și după aia mi-aș pune un om de încredere să candideze și să câștige alegerile din Ucraina și as distruge aceste organizații din interior
Las-o mai moale că nu suntem pro.ști.
Deci 2+ miliarde PE zi
Absolut normal:))))
Sunt banii tăi?
Poartă grija Rusiei, nu a SUA.