Home » Analize » Joe Biden i-a mulțumit președintelui Andrzej Duda pentru ospitalitatea arătată față de cei 700.000 de refugiați ucraineni care au ajuns în Polonia

Joe Biden i-a mulțumit președintelui Andrzej Duda pentru ospitalitatea arătată față de cei 700.000 de refugiați ucraineni care au ajuns în Polonia

Joe Biden i-a mulțumit președintelui Andrzej Duda pentru ospitalitatea arătată față de cei 700.000 de refugiați ucraineni care au ajuns în Polonia
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Preşedintele american Joe Biden a avut o convorbire telefonică vineri cu omologul său polonez, Andrzej Duda, căruia i-a mulţumit pentru ospitalitatea arătată faţă de cei aproape 700.000 de refugiaţi de război care au fugit din calea invaziei ruse din Ucraina şi au ajuns în Polonia, transmite EFE.

Casa Albă a explicat într-un comunicat succint că Biden şi Duda au discutat despre „invazia premeditată şi nejustificată a Rusiei asupra Ucrainei” şi despre eforturile aliaţilor occidentali de „a impune consecinţe severe Rusiei”.

- articolul continuă mai jos -

Biden şi-a reafirmat „angajamentul” său faţă de securitatea Poloniei, ţară membră a NATO în care sunt desfăşuraţi 9.000 de militari americani, dintre care 4.700 trimişi pe parcursul ultimelor săptămâni pentru a consolida flancul estic al Alianţei pe fondul crizei ucrainene.

Ambii lideri au fost de acord cu privire la „importanţa oferirii de asistenţă umanitară” Ucrainei, iar Biden i-a mulţumit lui Duda şi poporului polonez „pentru ospitalitatea lor, pentru că au primit şi ajutat aproape 700.000 de cetăţeni ucraineni şi de alte naţionalităţi care au fugit până acum din calea războiului”.

Potrivit ONU, peste 1,2 milioane de oameni au plecat din Ucraina de la invazia ordonată săptămâna trecută de preşedintele rus Vladimir Putin, iar marea lor majoritate au căutat refugiu în ţările vecine.

Polonia a primit până acum cel mai mare număr de refugiaţi, urmată de Ungaria (145.000 de refugiaţi), Republica Moldova (103.000 de refugiaţi), Slovacia (90.000 de refugiaţi) şi România (57.000 de refugiaţi), potrivit Agenţiei ONU pentru Refugiaţi.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole