Home » Articole » joc-loto.loto.ro, o nouă aplicaţie pentru cumpărarea online a biletelor la loto

joc-loto.loto.ro, o nouă aplicaţie pentru cumpărarea online a biletelor la loto

joc-loto.loto.ro, o nouă aplicaţie pentru cumpărarea online a biletelor la loto
sursa foto: Unsplash/ Dylan Nolte
Ascultă articolul

Jucătorii Loteriei Române au la dispoziţie încă o aplicaţie – joc-loto.loto.ro – prin care pot achiziţiona online bilete la jocurile de tip loto tradiţional, respectiv Loto 6/49, Joker, Loto 5/40, Noroc, Noroc Plus şi Super Noroc, potrivit unui comunicat al companiei, transmite Agerpres.

Achiziţionarea biletelor de joc de pe aplicaţia software dezvoltată de partenerul mandatar One Way Ticket EDB SRL se face prin accesarea secţiunii dedicate a site-ului oficial al Loteriei Române, respectiv www.joc-loto.loto.ro.

- articolul continuă mai jos -

Preţul biletelor este acelaşi cu cel din agenţiile loto, iar câştigurile se achită, ca şi în cazul biletelor jucate în agenţiile loto, în orice agenţie loto proprie sau mandatară/la casieriile reşedinţă de judeţ/la sediile punctelor de lucru judeţene sau la casieria centrală a Loteriei Române, în funcţie de valoarea acestora.

„Acest nou parteneriat se înscrie în linia strategiei comerciale pe care am dezvoltat-o în scopul facilitării accesului la joc şi a diversificării canalelor de vânzare a produselor loto în mediul online. Interesul manifestat de către jucători pentru această modalitate practică şi la îndemână de achiziţionare a biletelor la jocurile loto preferate reprezintă cea mai bună confirmare a faptului că acest demers este un succes şi că este important să continuăm să ne dezvoltăm în această direcţie”, a declarat directorul general al Companiei Naţionale „Loteria Română”.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole