G4Media.ro

Japonia anunță o nouă investiție masivă în industria semiconductorilor

Sursa foto: Pixabay

Japonia anunță o nouă investiție masivă în industria semiconductorilor

Tokyo a anunțat marți o investiție de 3,6 miliarde de euro pentru a sprijini compania japoneză Rapidus în producția locală a următoarei generații de semiconductori, contribuind astfel la eforturile arhipelagului de a dezvolta acest sector strategic, transmite BFM TV.

„Proiectul Rapidus este extrem de important (deoarece implică) semiconductori de ultimă generație care pot avea un impact asupra competitivității industriei japoneze în ansamblu”, a declarat presei Hidemichi Shimizu, un oficial din cadrul Ministerului Economiei.

Această nouă injecție de până la 590 de miliarde de yeni (3,6 miliarde de euro) se adaugă la cele 330 de miliarde de yeni anunțate anterior de guvernul japonez pentru Rapidus, un consorțiu public-privat asociat cu americanii de la IBM. Lucrările la prima uzină Rapidus au început în septembrie anul trecut pe insula Hokkaido (nordul Japoniei). Compania japoneză, la care participă și mari grupuri private precum Toyota și Sony, a fost creată în 2022 pentru a sprijini obiectivul Japoniei de a revitaliza industria sa de semiconductori prin injecții masive de bani.

Prima fabrică TSMC a fost inaugurată în februarie

Guvernul japonez intenționează să investească până la 4.000 de miliarde de yeni (aproximativ 25 de miliarde de euro) pe parcursul a trei ani, cu scopul de a tripla vânzările de cipuri „made in Japan” până în 2030 la peste 15.000 de miliarde de yeni (peste 90 de miliarde de euro) pe an. Tokyo speră să accelereze activitatea de cercetare și dezvoltare și producția de semiconductori de ultimă generație în Japonia, care se află mult în urma vecinilor săi taiwanezi și sud-coreeni în acest domeniu.

În cadrul acestei strategii, Japonia a inaugurat în februarie și prima fabrică de pe teritoriul său a gigantului taiwanez din domeniul semiconductorilor TSMC, o instalație care a costat echivalentul a 8 miliarde de euro și care a fost subvenționată în proporție de peste 40% de guvernul japonez.

Iar TSMC a confirmat recent că va construi o a doua mega-fabrică în Japonia, din nou cu un sprijin financiar substanțial din partea Tokyo și a unor companii private japoneze precum Sony și Toyota. Compania taiwaneză ia în considerare, de asemenea, construirea unei a treia sau chiar a patra fabrici gigantice în Japonia pe termen lung, potrivit informațiilor din presă.

TSMC, care are printre clienți giganți precum Apple și Nvidia, controlează peste jumătate din producția mondială de cipuri, utilizate în toate domeniile, de la smartphone-uri și mașini conectate la rachete și inteligență artificială (AI).

Alți producători de cipuri japonezi și americani primesc subvenții generoase de la Tokyo pentru a-și dezvolta tehnologiile.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează