G4Media.ro

Jacinda Ardern, fost prim-ministru al Noii Zeelande, s-a căsătorit cu partenerul ei…

Sursa foto: Jacinda Ardern Twitter

Jacinda Ardern, fost prim-ministru al Noii Zeelande, s-a căsătorit cu partenerul ei de viaţă

Jacinda Ardern, fost prim-ministru al Noii Zeelande, s-a căsătorit sâmbătă cu logodnicul ei, prezentatorul de radio şi televiziune Clarke Gayford, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat în prezenţa unui important dispozitiv de securitate, informează DPA, preluată de Agerpres.

Evenimentul a avut loc într-o exploataţie viticolă de pe coasta estică a Insulei de Nord din Noua Zeelandă, în regiunea Hawke’s Bay, unde locuieşte familia Gayford.

Ceremonia organizată în perimetrul podgoriei Craddy Range s-a desfăşurat în prezenţa unui important dispozitiv de securitate.

Jacinda Ardern nu a făcut declaraţii publice despre nunta sa.

Potrivit presei locale, ea a purtat o rochie de mireasă realizată de Juliette Hogan, o cunoscută creatoare de modă neozeelandeză.

La acea ceremonie restrânsă au fost prezenţi rude şi prieteni apropiaţi ai mirilor, precum şi politicieni locali, inclusiv fostul premier Chris Hipkins, a raportat cotidianul New Zealand Herald.

Planurile iniţiale ale Jacindei Ardern de a se căsători cu Clarke Gayford în Gisborne în ianuarie 2022 au fost anulate din cauza restricţiilor adoptate în întreaga ţară pentru combaterea noului coronavirus.

Restricţiile antiepidemice au inclus cerinţe privind purtarea obligatorie a măştii sanitare şi limitarea numărului de persoane care participă la adunări publice. Deşi nu a dezvăluit detalii despre momentul şi locul în care urma să se căsătorească, Jacinda Ardern a declarat la acea vreme, în faţa reporterilor, că nunta ei a fost amânată.

„Aşa este viaţa”, a declarat ea la momentul respectiv.

Jacinda Ardern şi Clarke Gqayford s-au logodit în prima parte a anului 2019, la aproape un an după naşterea fiicei lor, Neve, care a venit pe lume în iunie 2018.

Atunci când a demisionat în mod neaşteptat din funcţia de prim-ministru al Noii Zeelande, în ianuarie anul trecut, invocând epuizarea, Jacina Ardern i s-a adresat lui Clarke Gayford în timpul conferinţei sale de presă.

„Am un mesaj şi pentru Clarke: hai să ne căsătorim în sfârşit”, a declarat ea atunci.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează