Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
JD Vance va călători pe 7 şi 8 aprilie în Ungaria unde se va întâlni cu Viktor Orban, chiar înainte de alegerile legislative care vor decide soarta premierului naţionalist, un aliat al lui Donald Trump, a anunţat joi biroul vicepreşedintelui american, citat de AFP, transmite Agerpres.
El va fi însoţit în această călătorie de soţia sa, Usha Vance, şi are programat un discurs despre „bogatul parteneriat dintre Ungaria şi Statele Unite”, potrivit unui comunicat.
Conservatorul de 41 de ani este, în cadrul administraţiei americane, unul dintre cei mai aprigi critici ai guvernelor europene centriste şi progresiste şi unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai formaţiunilor de dreapta radicală din Europa.
Vizita sa este o dovadă de susţnere pentru Viktor Orbán în ultima linie dreaptă înaintea alegerilor din 12 aprilie.
Prim-ministrul ungar, la putere de 16 ani şi apropiat de Moscova, ar beneficia de ajutorul secret al Rusiei pentru a-şi spori şansele de a fi reales, potrivit analiştilor.
Parlamentari ai Consiliului Europei s-au alarmat miercuri de caracterul „toxic” al campaniei, marcată de „propaganda incendiară” a liderului naţionalist, care se confruntă cu o nemulţumire economică şi socială.
Aflat în dificultate în sondaje în faţa liderului opoziţiei Peter Magyar, Viktor Orban a desemnat Uniunea Europeană şi, mai ales, Ucraina drept principale ţinte.
De la revenirea la putere, Donald Trump şi administraţia sa au rupt rezerva publică observată anterior de Statele Unite în ceea ce priveşte alegerile din străinătate.
Administraţia americană adoptă acum deschis şi ferm poziţii în favoarea liderilor consideraţi compatibili cu priorităţile sale diplomatice, precum şi cu ideologia sa.
Secretarul de stat Marco Rubio a vizitat Budapesta în urmă cu câteva săptămâni, unde i-a urat aliatului său maghiar „succes”.
În februarie, preşedintele american şi-a reiterat sprijinul pentru prim-ministrul maghiar, descriindu-l ca fiind „un lider cu adevărat puternic şi influent, cu o capacitate dovedită de a produce rezultate fenomenale”.
Speram ca vizita sa-i dauneze suficient.
Si uite asa Trump il sustine pe Putin si saboteqza cu buna stiinta Europa. Si se bucura tare mult ca face asta. In nici doi ani de zile Trump si acolitii au aruncat lumea in aer. Sa speram ca nu provoaca al treilea razboi mondial pana dispare de la Casa Alba.
Krasnow a primit ordin de Moskow să trimită pe cineva de încredere la Budepestaw să le susțină lakeisep, că se duce naibii schema cu lumea multipolară.