G4Media.ro

Italia extinde până pe 7 septembrie izolarea la domiciliu pentru cei care…

Sursa Foto: Il Giornale

Italia extinde până pe 7 septembrie izolarea la domiciliu pentru cei care vin din România şi Bulgaria / Șapte județe din România au fost incluse de autoritățile germane pe lista zonelor de risc

Decretul publicat în Gazeta Oficială prelungeşte până la 7 septembrie carantina pentru persoanele care au fost în România sau Bulgaria şi intră pe teritoriul italian, transmite RFI, citat de Rador.

Autoritățile din Italia consideră România o ţară cu risc ridicat din punct de vedere epidemiologic. La intrarea în această țară, cetățenii români vor completa un formular cu adresa şi numărul de telefon, la care vor fi verificați periodic.

Unele regiuni pot introduce și măsuri suplimentare de prevenirea răspândirii virusului.

Printre ele, Regiunea Lazio, care a hotărât să testeze, pe cât posibil, românii care sosesc cu autocarele. Iniţial, testarea era voluntară şi a fost organizată în gara Tiburtina.

De asemenea, în urma unor suspiciuni apărute în presa italiană, privind evitarea controalelor de către români, autorităţile sanitare au organizat punctele de testare direct pe autostradă, la intrarea în Roma.

Amintim, vineri au fost testaţi pasagerii a trei autocare cu numere româneşti, dar toţi au fost negativi la Covid-19.

Amintim că șapte județe din România au fost incluse de autoritățile germane pe lista „zonelor de risc“

Conform Ministerului Afacerilor Externe, este vorba de județele: Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş. Măsura a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv de vineri, 7 august.

„Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră pe teritoriul țării după ce s-au aflat într-una dintre regiunile incluse în lista „zonelor de risc“, trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecție, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Germaniei”, arată MAE.

Testarea se poate face direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autoritățile locale de sănătate.

În cazul neîndeplinirii acestei obligații, autoritățile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura autoizolarii la domiciliu. Indiferent de opțiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...