
Israelul va relua exporturile de gaz natural când armata va considera că este sigur, spune ministrul energiei
Israelul va relua exporturile de gaz natural atunci când armata va considera sigur acest lucru, a afirmat miercuri ministrul energiei, Eli Cohen, în cea de-a şasea zi a conflictului cu Iran, transmite agenția de știri Reuters.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Două din cele trei câmpuri gazeifere ale Israelului – Leviathan, operat de Chevron, şi Karish – din largul litoralului său mediteranean, care furnizează cea mai mare parte a exporturilor către Egipt şi Iordania, au fost închise pe 13 iunie din cauza conflictului, transmite Agerpres.
Aceasta înseamnă că a rămas operaţional doar câmpul gazeifer mai vechi Tamar, folosit mai ales pentru aprovizionarea internă.
Ministrul Cohen a afirmat că se află în contact cu Egiptul şi Iordania în legătură cu sistarea livrărilor.
‘Ei văd că noi suntem într-un război. Nu vreau să ne folosim rezervele strategice, prin urmare a trebuit să tăi exporturile’, a declarat el pentru Reuters după un briefing de presă.
‘Sper că voi putea să utilizez o altă platformă de exploatare cât mai curând posibil şi să o folosesc pentru exporturi de gaz. Pentru mine, cel mai important este (să aprovizionăm) Israelul’, a spus el, făcând aluzie la alimentarea necesităţilor în cursul conflictului cu Iran.
Potrivit ministrului, nu este clar când va fi redeschis un alt câmp gazeifer. ‘Lucrăm cu ei (armata), marina, iar în acest moment recomandarea lor este că un câmp va continua să lucreze şi două vor fi închise’, a indicat el.
Gazul furnizat de Israel reprezintă 15-20% din consumul Egiptului. Sistarea livrărilor a făcut ca producătorii de îngrăşăminte egipteni să îşi întrerupă activitatea vineri.
Potrivit lui Cohen, sectorul energetic al Israelului funcţionează normal, nefiind aşteptate deficite întrucât există şi rezerve energetice de cărbune, diesel şi din surse regenerabile.
Rafinăria Oil Refineries din Haifa şi-a oprit operaţiunile după ce a fost lovită de o rachetă iraniană săptămâna aceasta, iar trei persoane au fost ucise.
Cohen a spus că speră că instalaţia îşi va relua funcţionarea în termen de o lună, însă o a doua rafinărie din sud rămâne deschisă.
Începând de vinerea trecută, procentul de energie din surse regenerabile s-a majorat de peste două ori, până la circa 40% din totalul producţiei, a precizat el.
Loviturile aeriene iraniene au produs pagube unor instalaţii de tratare a apei menajere şi conductelor.
Cohen a recunoscut că victoria împotriva Iranului ar putea dura săptămâni, dar a spus că necesităţile energetice ale Israelului pot fi satisfăcute.
‘Chiar dacă Iranul ne-a lovit unele centrale, dispunem de facilităţi energetice foarte puternice care pot asigura toate necesităţile energetice pentru cetăţenii israelieni şi armată, în combustibili, gaz, electricitate de apă’, a adăugat el.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.