Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Iranul a extins sâmbătă redeschiderea spaţiului său aerian la companiile străine care îi survolează teritoriul, dar zborurile rămân suspendate în numeroase regiuni, inclusiv la Teheran, în a cincea zi a unei încetări a focului cu Israelul, informează agenția de știri AFP.
Spaţiul aerian a fost închis total pe 13 iunie după ce Israelul a declanşat un atac fără precedent împotriva Iranului.
Miercuri, zborurile au fost reluate treptat, dar numai în estul ţării. În restul Iranului, ele rămân suspendate, inclusiv la Teheran, unde cele două aeroporturi sunt închise, transmite Agerpres.
‘Spaţiul aerian de deasupra centrului şi vestului ţării este în prezent redeschis, dar numai pentru survolurile internaţionale’, a indicat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, Majid Akhavan, citat de agenţia de presă guvernamentală Irna.
Deocamdată nu a fost anunţată data de la care zborurile vor fi reluate complet în Iran.