G4Media.ro

Iranul se va alătura alianţei China-Rusia în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare de…

Sursa foto: Pexels / Lara Jameson

Iranul se va alătura alianţei China-Rusia în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai

Iranul se va alătura săptămâna viitoare Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), o alianţă ce reuneşte China şi Rusia şi din care mai fac parte patru foste republici sovietice din Asia Centrală, respectiv, Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan şi Kârgâzstan, a anunţat vineri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„La următoarea reuniune a Comitetului şefilor de stat (din OCS), care se va desfăşura pe 4 iulie, aderarea completă a Iranului urmează să fie formalizată”, a declarat Lavrov la o conferinţă de presă la Moscova.

La acea reuniune va fi de asemenea semnat un memorandum asupra „obligaţiilor” Belarusului, ţară aliată a Rusiei şi „care va lansa de asemenea o procedură pentru a adera ca membru cu drepturi depline la OCS”, a mai anunţat şeful diplomaţiei ruse.

Pe de altă parte, referindu-se la acordul care a permis Ucrainei să-şi reia exporturile de cereale prin porturile sale de la Marea Neagră după ce armata rusă a împiedicat folosirea acestora odată cu războiul pornit în februarie 2022, Lavrov a spus că nu vede argumente pentru prelungirea aplicării acestei înţelegeri care expiră pe 17 iulie, notează agenţia EFE.

El a remarcat faptul că numai aproximativ 2,5% din cele 32,5 milioane de tone de cereale ucrainene exportate în baza acestui acord au ajuns în ţările sărace, deşi aprovizionarea acestora a fost principalul obiectiv al acordului.

Mai mult, Lavrov a reluat acuzaţiile conform cărora nu a fost respectată componenta înţelegerii ce prevede înlesnirea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei după agresiunea acesteia contra Ucrainei.

Este vorba concret despre reconectarea băncii agricole ruse Rosselkhoznadzor la sistemul internaţional de plăţi SWIFT, relaxarea sancţiunilor occidentale pentru ca Rusia să poată cumpăra piese de schimb destinate maşinilor şi utilajelor agricole, deblocarea logisticii de transport şi asigurări, reluarea exporturilor de amoniac rusesc printr-o conducă ce traversează Ucraina şi deblocarea activelor ruseşti îngheţate de către Occident.

În niciuna dintre aceste chestiuni nu s-au înregistrat progrese, constată Lavrov, care asigură că, dacă acordul privind exportul cerealelor ucrainene nu va fi prelungit, Rusia le va furniza gratuit ţărilor sărace cantităţi de cereale cel puţin echivalente cu cele pe care le-ar fi importat din Ucraina.

Acordul, mediat de Turcia şi ONU, a fost prelungit ultima dată pentru încă două luni la sfârşitul lunii mai, înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale din Turcia, câştigate de preşedintele Recep Tayyip Erdogan. Moscova a negat atunci că ar fi existat vreo legătură între aceste alegeri şi prelungirea acordului, în sensul că ar fi dorit astfel să-l ajute pe Erdogan, care a avut drept contracandidat în alegeri un politician pro-occidental.

Întrebat la conferinţa de presă de vineri despre bombardamentul rusesc asupra oraşului Kramatorsk, unde cel puţin 12 civili au fost ucişi şi 60 răniţi după ce o rachetă rusească a lovit un restaurant, Lavrov a repetat că armata rusă nu ţinteşte ţinte civile, ci doar obiective militare. El a acuzat din nou Ucraina că desfăşoară trupe sau echipamente militare în interiorul unor facilităţi civile, tactici pe care le-a calificat drept crime de război, consemnează Reuters.

Conform versiunii Moscovei, în locaţia pe care a bombardat-o la Kramatorsk s-ar fi aflat şi un post temporar de comandă al unei brigăzi mecanizate ucrainene, iar acolo ar fi fost ucişi în urma atacului cu rachete doi generali ucraineni, până la 50 de ofiţeri ai armatei ucrainene şi aproximativ 20 de instructori militari şi voluntari străini veniţi în Ucraina să lupte alături de armata ucraineană împotriva trupelor ruse. Şi presa ucraineană a evocat prezenţa unor instructori militari străini în acest oraş.

Oraşul Kramatorsk se află aproape de linia frontului din estul Ucrainei şi este un important centru logistic al armatei ucrainene. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat miercuri arestarea unui bărbat suspectat că a transmis Rusiei informaţii despre locaţia atacată de armata rusă.

Trei personalităţi columbiene, scriitorul Hector Abad, politicianul Sergio Jaramillo şi jurnalista Catalina Gomez, corespondenta în Ucraina a cotidianului El Tiempo, au fost rănite uşor în urma bombardamentului asupra restaurantului, unde luau masa împreună cu o scriitoare ucraineană, Victoria Amelina, care se află în stare critică, suferind o fractură craniană. Moscova a transmis regrete autorităţilor de la Bogota, atrăgând totodată atenţia asupra imprudenţei celor trei columbieni de a veni într-o zonă de război.

Ministerul rus de Externe a anunţat vineri că îl va invita pe ambasadorul columbian la o discuţie, în urma protestelor formulate de guvernul de la Bogota.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...