Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cel mai înalt organism de securitate al Iranului a promis vineri că această ţară va răzbuna ”la locul şi momentul potrivit” uciderea comandantului Forţei Al-Quds, generalul Qassem Soleimani, în urma unui raid american în Irak, informează AFP, citată de Agerpres.
”America trebuie să ştie că atacul său criminal împotriva generalului Soleimani a fost cea mai gravă eroare a sa (…) America nu va putea evita consecinţele acestui calcul greşit”, afirmă într-un comunicat Consiliul suprem iranian de securitate naţională. ”Aceşti criminali vor suferi o răzbunare dură (…) la locul şi momentul potrivit”, se mai arată în acelaşi text, conform căruia Washingtonul ”va fi responsabil pentru consecinţele ce decurg din fiecare aspect al acestei acţiuni criminale”.
Însărcinat cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei şi reprezentant în regiune al ayatollahului Ali Khamenei, generalul Soleimani a murit vineri dimineaţă în urma unui raid executat de aviaţia americană cu o dronă asupra convoiului său pe aeroportul din Bagdad. Odată cu el au fost ucise alte 7-9 persoane, conform diferitelor surse.
Printre cei ucişi se numără şi Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-iraniene şi ai cărei militanţi au luat cu asalt ambasada americană la Bagdad pe 31 decembrie.
Potrivit Pentagonului şi preşedintelui Donald Trump, care a ordonat raidul, acesta a fost menit să descurajeze noi operaţiuni ale Forţei Al-Quds, după ce acţiunile acesteia au provocat moartea a numeroşi militari americani sau din ţări aliate ale SUA, ultima fiind un atac cu rachete comis săptămâna trecută asupra unei baze irakiene de la Kirkuk, soldat cu moartea unui subcontractant american şi cu rănirea mai multor militari americani şi irakieni.
Articolul continuă mai jos
”Generalul Qassem Soleimani a ucis sau rănit grav mii de americani de-a lungul unei perioade îndelungate de timp şi plănuia să ucidă mulţi alţii … dar a fost prins! El este responsabil direct sau indirect pentru moartea a milioane de oameni”, a argumentat Trump într-un mesaj pe Twitter, într-o altă postare el afirmând că ”Iranul nu a câştigat vreodată un război, dar niciodată nu a pierdut o negociere”.
Citește și
SUA cer americanilor ”să părăsească imediat” Irakul după uciderea generalilor Soleimani și Mouhandis
Niste primitivi….
Stai liniștit că doar prin faptul că scrii cu mai multe nick-nameuri, nu înseamnă că IP-ul tău se schimbă odată cu ele.
Se vede de la o poștă că vrei să induci intoleranță față de musulmani, care sunt primiți de Uniune, concluzia ta fiind că uite ce ne face Uniunea, PSD avea dreptate!
Prost mai ești, pe bune!
Iranienii o sa faca toti kk in turbanul ayatolahului.
In rest, Trump are o bila alba pt ca macar nu se ascunde dupa CIA, NSA, Pentagon….ci a declarat oficial ca el a ordonat uciderea generalului iranian!
La mai multi!
eu nu pricep ce legi are iranul de permite unui general iranian sa fie seful unei militii irakiene. adica chiar asa? sau nu pemite si era pe ascunse? dar cum de stiau americanii si nu stiau iranienii?
@andrei – generalul era seful Fortei Quds (Ierusalim), factiune a armatei iraniene si seful serviciilor secrete din Iran. Coordona o coalitie de forte islamice mai multe tari din zona, intre care si militiile siite din Irak. El nu era seful direct al unei militia din Irak, dar le organiza, le instruia si sprijinea cu armament.
Nu i a buna ptr pretul petrolului si a gazului o noua conflagratie in acea zona „vesela”.Oricum Iranul nu i Afganistan sau Iraq,e o Republica islamica ultra militarizata.
https://www.newyorker.com/magazine/2013/09/30/the-shadow-commander
o mai buna descriere decat „primitivi, turbane” ..samd
E timpul ca si musulmanii sa manance ce predica !