Home » Articole » Iranul ameninţă coridorul american dorit de Trump în Caucaz în urma acordului de pace dintre Armenia şi Azerbaidjan

Iranul ameninţă coridorul american dorit de Trump în Caucaz în urma acordului de pace dintre Armenia şi Azerbaidjan

10 aug. 2025
Iranul ameninţă coridorul american dorit de Trump în Caucaz în urma acordului de pace dintre Armenia şi Azerbaidjan
sursa foto: © Marko Bukorovic | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Iranul a ameninţat sâmbătă că ar putea bloca un coridor pe care Statele Unite doresc să-l dezvolte în Caucaz între Armenia şi Azerbaidjan, coridor inclus în acordul de pace dintre aceste două ţări semnat vineri la Casa Albă în prezenţa preşedintelui american Donald Trump, relatează Reuters.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Respectivul coridor, care va purta numele de „Calea Trump pentru Pace şi Prosperitate Internaţională” (TRIPP), va avea o lungime de 43 de kilometri şi va oferi Azerbaidjanului o rută directă către enclava sa Nahicevan, trecând pe teritoriul armean, şi mai departe către Turcia.

Statele Unite vor avea drepturi de dezvoltare exclusive asupra acestui coridor, despre care Casa Albă afirmă că va facilita creşterea exporturilor de energie şi alte resurse, transmite Agerpres.

Printr-o declaraţie a unui consilier al ayatollahului Ali Khamenei, Iranul a ameninţat că va bloca acest coridor, deşi nu este clar cum ar putea face acest lucru. „Acest coridor nu va deveni o rută a lui Trump, ci mai degrabă un cimitir pentru mercenarii lui Trump”, a spus respectivul consilier, Ali Akbar Velayati.
Anterior, Ministerul de Externe iranian a salutat acordul de pace dintre vecinii săi Armenia şi Azerbaidjan „ca un pas important către o pace regională durabilă”, dar a avertizat împotriva oricărei intervenţii străine în apropierea graniţelor sale care ar putea „submina securitatea şi stabilitatea durabilă a regiunii”.

Analiştii sunt de acord că Iranul, aflat sub presiunea crescândă a SUA cu privire la programul său nuclear şi a consecinţelor cu care se confruntă în urma bombardamentelor americane şi a războiului cu Israelul din iunie, nu are forţa militară necesară pentru a bloca acel coridor, nemaivorbind de faptul că ar risca represalii nu doar din partea Azerbaidjanului, ci şi a Turciei.

Rusia şi-a manifestat la rândul ei nemulţumirea faţă de ideea acestui coridor, din care se vede exclusă, în pofida intereselor şi poziţiei sale în Caucaz. În timp ce a asigurat că susţine acordul de pace semnat la Casa Albă, Moscova a propus „implementarea unor soluţii dezvoltate chiar de ţările din regiune cu sprijinul vecinilor lor imediaţi – Rusia, Iranul şi Turcia”, pentru a nu se repeta ceea ce a descris drept „trista experienţă” a eforturilor occidentale de mediere în Orientul Mijlociu.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole