Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a avut un răspuns interesant la o întrebare adresată de un mirean, relatează Suceava News.
„De ce Dumnezeu se contrazice pe plan etic în Vechiul Testament (dă poruncă să nu ucizi, dar porunceşte uciderea)?”, a întrebat mireanul.
”Cu scuzele de rigoare, vă rog să-i adresați întrebarea Celui Care a încălcat principiile de etică la care vă gândiți. Sunt sigur că veți primi cel mai competent răspuns. Iar dacă vă mulțumește cumva un răspuns pur omenesc, vă recomand pentru început comentariile la Vechiul Testament ale părintelui Ioan Sorin Usca”, a răspuns IPS Calinic.
Bine răspuns!Bravo Calinic!
Păi răspunsul este simplu. Vechiul Testament ca toate cărțile din lumea asta au fost scrise de oamenii. Religiile și odată cu ele Dumnezeu sunt invenții ale oamenilor. Tot ce e făcut de oameni are defecte.
@IO OI: Tot un Drac.
@IO OI – Biblia este doar un instrument (primitiv, de adevarat) pentru man.ip.u.lat plebea. „crede si nu cerceta” spune totul, cu cat tii multimea mai mult in intuneric cu atat ii poti m.a.nip.u.la mai usor!