G4Media.ro

Iohannis a retras 18 titluri de ”luptător la Revoluție cu rol determinant”…

Foto: Agerpres / Mihai Alexe

Iohannis a retras 18 titluri de ”luptător la Revoluție cu rol determinant” unor persoane cărora tot el le-a acordat distincția, în urmă cu trei ani

Preşedintele Klaus Iohannis a retras, luni, 18 titluri de ”Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” unor persoane cărora tot el le-a acordat distincția, în urmă cu trei ani.

Conform Agerpres, au fost retrase titlurile pentru următorii: Vasile Bledea, Valentina Florentina Manta, Dumitru Petre, Elena Joiţoiu, Stelian Podărescu, Ioan Dorin Petrui, Ghiorghi Tănasă, Vasile Lăcătuş, Mircea Ştefan, Constantin Drăgoiu, Alexandru Man, Carnig Manuchian, Traian Dumbrăveanu, Vasile Mihai Ştefan Manţa, Aurora Samson, Dumitru Spirea, Constantin Oprişan, Vasile Vlad.

Conform ziuaconstanta.ro, în 11 decembrie 2019, în anul când se împlineau trei decenii de la Revoluția din 1989, Klaus Iohannis a acordat zeci de astfel de titluri, între care s-au numărat și cei 18 cărora la 1 august le-au fost retrase distincțiile.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

29 comentarii

  1. Nu mai bine desfiintam porcariile astea de luptatori si beneficiile aferente, sa il eliberam pe ficus de treaba.

    • Sa nu.mi spui ca ai votat cu Viorica ca nu te cred! Acum e ficus?!

    • Da, așa ar trebui. Eu am fost în ’89-90 implicat, nu am dorit nici un titlu. Nu este nevoie de recompense pentru revoluție. Și toți care au titluri revoluționare nu cred că au participat.

  2. 3 ani adică au încasat premiul de revoluționar? Ce se întâmplă acum cu banii ăia?

    • 18 titluri retrase? Când vor fi retrase 18000 atunci se vede că se face ceva.

    • Pai daca s-au certat pe partie si i-au stricat omatul……

  3. Asa au semnat toti presedintii certificatele de luptator dar si avansarile la gradele de generali sau chestori.Ce bagau baietii destepti in mapa presedintii semnau ca primarii.Off.. in ce Romania traim.Raspunde cineva? Nu.

  4. Hey johanis, I heard you shoot your voter’s down

    • Cine a făcut propunerile, ce pățește? Ar trebui băgat puțin la răcoare…..

  5. Si cu ceilalti pseudorevolutionari ce facem?

  6. Doar morții și răniții sunt eroi, restul sunt profitori ce ar trebui condamnați la confiscarea averii obținută prin înșelăciune, până la al șaptelea neam.

  7. fâșnețul Iohannis n-a calculat bine: peste 3 ani avea de gând sa le dea titlurile inapoi numai ca i se termina mandatul de preș

  8. Unul este Maries…ridicat artificial si prin sperjur…un portar…a venit si el dupa cateva zile la Bucuresti sa vada ce se intampla..Oportunist era de atunci…

    • Maries e printre putinii revolutionari pe bune.. vezi ca ai ramas fara detergent de vase

  9. Jos Johanis,tradatorul!

  10. le-a dat la recomandarea consilierilor lui ca doar nu-i cunostea personal Normal asa ceva NU exista pentru ca astia fara restul demonstrantilor nu ar reusit nimic Singurii care merita sint cei morti sau raniti Restul sint farisei

  11. Dar ce, am avut revolutionari ca salariati angajati pe viata ori … mercenari de-a pururi? Am fost destui care am facut cate ceva atunci, in 1989, fara sa pretindem sa ni se rasplateasca merite. Hai, sa terminam cu jalnicii astia, ca suntem prea saraci! Destul ca ii tinem in spate pe cei ce s-au inghesuit la putere, toti niste profitori fatarnici, 33 de ani. Revolutionari au fost cei morti atunci, atat. Gata!!

  12. Acum nu mai are nevoie de voturi.

  13. Una dintre aceste căpușe importante, eu am spus-o de mult timp, este Rareș Bogdan.Imi pare rău că telefonul meu la scris cu litere mari, fără voia mea.

  14. Daca punem anul asta de o revolutie, peste 40 de ani, poate luam si noi o pensie pentru ce am facut la revolutia de a da jos USL..

    • Ia, hai, poti sa incepi tu ca venim si noi mai tarziu putin.
      A dat spiritul revolutionar peste noi….. o data la 4 ani ai ocazia sa te revolti.
      Democratia e sa faci ceea ce trebuie, nu ceea ce vrei. Cand o sa inteleaga romanul democratia……

  15. Scrieți va rog și criteriile după care s-au acordat aceste titluri. Să înțeleagă toată lumea că o mare parte dintre acești multi „revoluționari” n-au fost decât niște gură cască. Au ieșit în fata blocului sau in stradă. Este o nerușinare să primești atâția bani nemunciți și o lipsă de respect a guvernanților fata de ceilalți oameni care plătesc toată mizeria asta.

  16. Apă de ploaie pt naivi,fraieri si botanisti cărora li se ascund cu f multa grijă de tembeliziunile spalatoare de creiere chestii grave ca:prescrierea faptelor unor talhari. si hoti condamnati pt coruptie ca mafioata din clanul lui Nastase in dosarul Trofeul calitatii care a stat 10 ani ascunsa prin Suedia,inflatia uriasa în realitate de cel putin 25% nu cea prezentata de securiciul turnator din fruntea BNR in timp ce salariile raman la acelasi nivel ca înainte,încalcarea legii a puscariasului si mafiotului Dragnea care la Oradea are discursuri pt iesirea Romaniei din UE si Nato,discursul fascist al slugii lui Putin presedinte al Ungariei Orban care urmareste prin influenta si ajutorul mafiei UDMR sa destabilizeze tara pt a pune mâna pe Transilvania pt ca nu poate din cauza ca nu poate desfiinta Trianonul,ascunderea jafurilor uluitoare ale mafiei Psd de la sectorul 1 si al Capitalei,falimentele iminente ale Tarom si Metrorex printre ultimele care au mai supravietuit dezmatului si jafului,alte grozavii si ilegalitati de care romanasii nu trebuie sa afle niciodata pt ca tembeliziunile infractorilor le spala imaginea sifonata a mafiei USL si le prezinta doar ceea ce vor doar in interesul mafiei USL fiind sponsorizate cu milioane de euro anual din bani publici pt asta,fraierii,naivii,prostii din tara asta patronata de un regim mafiot nu trebuie sa vada lumina si sa nu se trezeasca din adormire

  17. Băi răcitilor sa nu publicati comentariile romanilor revoltati,cum e 95% din presa de rahat din tara astaslugi si presuri de sters in fata mafiotilor din politica asa vreti sa fiti si voi,nici o diferenta,postati doar ceea ce va convine sau le convine hotilor,fara banii lor nu a-ti mai scrie articole si nu a-ti mai exista,lumea s-a cam lamurit si cu voi de o bucata de vreme,e rusinos

  18. Nu v-ar fi mai mare rusinea,e rusinos ceea ce faceti,sa nu publici comentariile romanilor revoltati asta inseamna sa fii complice si partas al unei mafii USL nenorocite

  19. Nu va mai mintiti pe voi însiva,pt ca nu publicati comentariile romanilor revoltati arata faptul ca sunteti la fel de ticalosi ca majoritatea presei

  20. Titlurile si avantajele materiale legate de participarea la asa-zisa revolutie ar trebui desfiintate. Atunci trageau ca chiorii unii in altii, asmutiti cu zvonuri de la tvr cum ca cei din fata lor sunt teroristii.