G4Media.ro

„Înverzirea” Europei: Comisia von der Leyen și-a prezentat planul de un trilion…

Sursa foto: Pexels

„Înverzirea” Europei: Comisia von der Leyen și-a prezentat planul de un trilion de euro pentru susținerea Green Deal

Comisia Europeană a prezentat marți planurile care vizează investiții și scheme de susținere de 1 trilion de euro (o mie de miliarde de euro) pentru a susține Green Deal, marea politică de mediu prin care UE va deveni până în 2050 neutră din punct de vedere al gazelor cu efect de seră.

Cele două documente publicate de Comisia Europeană se numesc European Green Deal Investment Plan și Just Transition Mechanism. Ele creionează marile direcții în care Comisia Europeană își va proiecta investițiile în următoarele decenii pentru a atenua masiv impactul asupra mediului.

Cele două documente prevăd și mecanismul prin care statele și regiunile grav afectate de de-carbonificare vor fi ajutate să treacă peste impactul închiderii unor industrii intens poluatoare.

„Oamenii sunt cei în jurul cărora s-a construit Pactul ecologic european, viziunea noastră pentru o Europă neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Ne aşteaptă o transformare fără precedent, care va funcţiona dacă va fi echitabilă şi fiabilă pentru noi toţi. Vom sprijini oamenii şi regiunile care vor trebui să depună eforturi mai mari pentru realizarea acestei schimbări, pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă. Pactul ecologic implică nevoi ridicate de investiţii, pe care le vom preschimba în oportunităţi de investiţii. Planul pe care îl prezentăm astăzi, de a mobiliza cel puţin o mie de miliarde de euro, va arăta drumul şi va debloca un val de investiţii verzi”, a afirmat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată de Agerpres.

Vicepreşedintele executiv al CE pentru Pactul ecologic european, Frans Timmermans, a spus că ”tranziţia necesară către neutralitate din punct de vedere climatic va spori bunăstarea oamenilor şi competitivitatea Europei, iar pentru ca aceasta să se realizeze, este nevoie de mai multe eforturi din partea cetăţenilor, a sectoarelor şi a regiunilor care se bazează într-o măsură mai mare decât alţii pe combustibili fosili”.

Potrivit acestuia, Mecanismul pentru o tranziţie justă va contribui la sprijinirea celor mai afectaţi prin sporirea atractivităţii investiţiilor şi propunerea unui pachet de sprijin financiar şi practic în valoare de cel puţin 100 de miliarde de euro.

Planul de investiţii pentru Pactul ecologic european va mobiliza fonduri UE şi va crea un cadru favorabil care să faciliteze şi să stimuleze investiţiile publice şi private necesare pentru tranziţia către o economie neutră din punct de vedere climatic, verde, competitivă şi incluzivă. Venind în completarea altor iniţiative anunţate în cadrul Pactului ecologic, planul se bazează pe trei dimensiuni – finanţare, facilitare şi sprijin practic.
În privinţa finanţării, se doreşte mobilizarea, în următorul deceniu, a unui cuantum de minimum o mie de miliarde de euro reprezentând investiţii durabile. Cea mai mare proporţie de până acum de cheltuieli din bugetul UE pentru acţiuni climatice şi de mediu va face posibilă atragerea de fonduri private, un rol-cheie urmând a fi jucat de Banca Europeană de Investiţii.
Referitor la facilitare, este avută în vedere oferirea de stimulente pentru deblocarea şi redirecţionarea investiţiilor publice şi private. UE va furniza investitorilor instrumente, plasând resursele financiare durabile în centrul sistemului financiar, şi va facilita realizarea de investiţii durabile de către autorităţile publice, încurajând „înverzirea” bugetului şi achiziţiile publice ecologice şi concepând modalităţi de a facilita procedurile de aprobare a ajutoarelor de stat destinate regiunilor vizate de tranziţia justă.
În legătură cu sprijinul practic, Comisia Europeană va acorda sprijin autorităţilor publice şi promotorilor proiectelor pentru planificarea, conceperea şi executarea de proiecte sustenabile.
Mecanismul pentru o tranziţie justă este un instrument-cheie creat pentru a se asigura că tranziţia către o economie neutră din punct de vedere climatic are loc în mod echitabil şi că nimeni nu este lăsat în urmă. Deşi toate regiunile vor avea nevoie de finanţare, iar Planul de investiţii pentru Pactul ecologic european o va furniza, mecanismul asigură un sprijin ţintit care să ajute la mobilizarea unui cuantum de cel puţin 100 de miliarde de euro în perioada 2021-2027 în cele mai afectate regiuni, în scopul de a se atenua impactul socio-economic al tranziţiei. Mecanismul va crea investiţiile necesare pentru a ajuta lucrătorii şi comunităţile care se bazează pe lanţul valoric al combustibililor fosili. Mecanismul va suplimenta contribuţia substanţială de la bugetul UE prin intermediul tuturor instrumentelor care sunt relevante în mod direct pentru tranziţie.
Mecanismul pentru o tranziţie justă va consta în trei surse principale de finanţare:
1) Un fond pentru o tranziţie justă, care va primi fonduri noi din partea UE în cuantum de 7,5 miliarde de euro, care se adaugă cuantumului inclus în propunerea Comisiei pentru următorul buget pe termen lung al UE. Pentru a putea valorifica partea din fond care le revine, statele membre vor trebui, în colaborare cu Comisia, să identifice teritoriile eligibile prin intermediul unor planuri teritoriale specifice privind tranziţia justă. Statele membre vor trebui, de asemenea, să se angajeze să aloce, pentru fiecare euro din Fondul pentru o tranziţie justă, fonduri din Fondul european de dezvoltare regională şi din Fondul social european Plus şi să furnizeze resurse naţionale suplimentare. Efectul cumulat va consta în finanţare în cuantum de 30-50 de miliarde de euro, care va mobiliza şi mai multe investiţii. Fondul va furniza în principal granturi regiunilor. De exemplu, va sprijini lucrătorii în dobândirea de abilităţi şi competenţe pentru viitoarea piaţă a forţei de muncă şi va ajuta IMM-urile, startup-urile şi incubatoarele de afaceri să creeze noi oportunităţi economice în aceste regiuni. Totodată, fondul va sprijini investiţiile în tranziţia către o energie curată, de exemplu în eficienţa energetică.
2) O schemă specifică pentru o tranziţie justă în cadrul InvestEU, pentru mobilizarea de investiţii în cuantum de până la 45 de miliarde de euro. Această schemă va încerca să atragă investiţii private, inclusiv în energie şi transporturi durabile, care să aducă beneficii regiunilor respective şi să ajute economiile acestora să găsească surse noi de creştere.
3) Un mecanism de împrumut pentru sectorul public, în colaborare cu Banca Europeană de Investiţii, cu garanţii de la bugetul UE, pentru mobilizarea unor investiţii de 25-30 de miliarde de euro. Mecanismul va fi folosit pentru împrumuturi acordate sectorului public, de exemplu în sectorul reţelelor de încălzire centralizată şi în cel al renovării clădirilor. În martie 2020, Comisia va prezenta o propunere legislativă care să încadreze acest aspect.
Mecanismul pentru o tranziţie justă vizează mai mult decât finanţarea. Prin intermediul unei platforme dedicate tranziţiei juste, Comisia Europeană va furniza asistenţă tehnică statelor membre şi investitorilor şi se va asigura că sunt implicate comunităţile afectate, autorităţile locale, partenerii sociali şi organizaţiile neguvernamentale. Mecanismul pentru o tranziţie justă va include un cadru de guvernanţă puternic, axat pe planuri teritoriale specifice privind tranziţia justă.

Context: Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen a prezentat pe 11 decembrie documentul strategic ”The European Green Deal”, o comunicare ce stabilește cele mai ambițioase ținte anti-poluare din istorie. Documentul arată că executivul european vrea ca UE să devină până în 2050 neutră din punct de vedere al gazelor cu efect de seră. De asemenea, Comisia vrea ca până în 2050 creșterea economică să fie decuplată de utilizarea resurselor naturale.

Comisia vrea ca până în 2050 creșterea economică să fie decuplată de utilizarea resurselor naturale.

Comunicarea Comisiei Europene este un document fără putere de lege, dar ea se adresează celorlalte instituții-cheie din UE și va pune o presiune majoră pe arhitectura de putere și pe dezvoltarea economică în întreaga Europă.

Green Deal este politica centrală a mandatului Ursulei von der Leyen și a fost făcută publică la doar 11 zile de la preluarea efectivă a mandatului. Multe state membre, printre care și România, au rezerve față de impactul major al proiectului asupra economiilor naționale. Rezervele vin din necesarul uriaș de investiții pentru trecerea la o economie verde, dar și la nevoia de protecție socială, plus protejarea afacerilor naționale în domeniul exploatării resurselor de hidrocarburi.

Foto: Pexels.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. Uite de aia nu mai pupați autostrăzi :))

    “Oamenii sunt cei în jurul cărora s-a construit Pactul ecologic european, viziunea noastră pentru o Europă neutră din punct de vedere climatic până în 2050“

    Sa nu uitați de traiul in grup și renunțarea la proprietate

    • Păi da, că până acuma „le-am pupat” că n-au fost investiții green, numai „autostrăzi” a făcut mafia PRO-PSD-ALDE pe care o servește postacul obez. Lumea civilizată merge mai departe. Trolul incel harley n-are decât să-și ducă mai departe „traiul în grup și renunțarea la proprietate” împreună cu tovărășii lui „conservați” din vizuina unde viețuiesc.

    • # kondensatorilor, cand va ganditi sa luati un bec cu Hg (mercur) mai bine luati unul cu LED-uri

      sunt convins ca multi dintre voi vreti sa va sacrificati pentru mama Geea aka Terra, dar macar dati-le o sansa copiilor vostri

      The Danger Lurking in Compact Fluorescent Light Bulbs

      Mercury – a potent, developmental neurotoxin that can damage the brain, liver, kidneys and central nervous system. Infants and young children are particularly vulnerable to mercury’s toxic effects.

      Even at low levels, mercury is capable of causing a number of health problems including impair motor functioning, cognitive ability and emotional problems.

      Higher or prolonged exposure can result in much more serious health problems.

      Consumers

      – especially those with young children –

      need to know what to do when a CFL breaks and the proper way to dispose of used bulbs. It’s no longer as easy as changing a light bulb.

      The EPA suggests the following:
      o People and pets should immediately leave the room.

      o Open a window and/or door and Air out the room for 5 to 10 minutes.

      o Turn off the central forced air heating/air-conditioning system.

      o Thoroughly collect broken glass and visible powder using wet cloths. Never use vacuum cleaners or brooms.

      o Put all debris and cleanup materials in a sealable container and put outdoors in a trash container or protected area until materials can be disposed of properly. Do not leaving bulb fragments or cleanup materials indoors.

      o If practical, continue to air out the room where the bulb was broken and leave the heating/air conditioning system shut off for several hours.

      https://www.foxnews.com/health/the-danger-lurking-in-compact-fluorescent-light-bulbs

    • Pamflet
      Madama asta e comunista

  2. După ce au tăiat pădurile României,acum nu mai au ce tăia si vor sa investească tot banii nostri ptr impadurire ca sa aiba ce tăia peste 10ani.

    • @Farapenali
      Cretin ai fost, cretin esti inca!

    • Inainte sa ne taie strainii padurile, ni le-am taiat noi, singurei

    • Noi le-am taiat dar pentru ca ei ne-au platit bine ca sa le taiem. Tot ei o sa bage sa impadurim ca sa aiba ce plati ca sa taiem din nou ca la ei padurea e parc national ca sa aibe unde iesi in week end cu familia!

    • gresesti, plantam puieti pe gratis (prin munca patriotica aka voluntara) pt ca nepotii austriecilor sa aiba ce defrisa peste 50 de ani

  3. Green Deal este calea cea mai sigura spre o energie mai scumpa, dependenta de capriciile vremii, care va aduce atingere sigurantei energetice si va scadea competitivitatea economica a tarilor europene.
    Green Deal este impachetat in vorbe frumoase si idealuri marete, dar nimeni nu vorbeste de impactul financiar – crestere de taxe si preturi – pe care il va avea asupra fiecaruia dintre noi.
    Green Deal este incercarea unor functionari lunatici de a face in 3 zile vin din must.

    • Perfect adevarat ce spui

    • La fel au fost, la vremea lor, curentul electric, telefonul, internetul. Unii nu și-au dat seama nici azi.

    • Masini electrice si turbine cu energie verde erau si acum 120 de ani. Oamenii au renuntat la ele pentru ca erau nepractice comparativ cu petrolul!

    • Pretul ridicat la energie poate sa inchida industria. Un astfel de acord este de preferat sa se faca la nivel global si sa presupuna sanctiuni economice pentru cei care il incalca, ceea ce poate reprezenta o garantie ca nu va conduce la un esec economic. UE poate sa dea un exemplu dar nu va ajuta planeta foarte mult deoarece contributia UE la emisiile de CO2 la nivel global sunt mai mici decat ale SUA si mult in urma poluatorilor asiatici la un loc: Rusia,China,India. Riscam sa pierdem multe segmente economice deoarece in alte locuri de pe glob standardele de poluare vor fi mai permisive si energia mai ieftina. Economia decuplata de resursele naturale ar putea fi posibila doar pentru Germania sau poate nici pentru ei daca peste 2 decenii se trece in mod radical la folosirea AI.

  4. Energia verde, f bine. Se face plantand copaci, protejand padurile. Deci, legislatie ferma. Si pedepse drastice ptr hotii de lemne, fabricile de mobila care incalca legea, indiferent din ce tari EU provin, fie ca e Romania, fie ca e Austria

  5. E un fel de hai sa bagam toti banii in Germania care a ramas putin in urma dpdv industrial… ca daca nu, in max 2 ani, aceasta „incetinire” a Germaniei, se face in recesiune…
    Britanicii nu au fost ei fraieri, iar WW II a inceput de la UK in principiu, si de la dorinta lui Hitler de a se ridica peste toata lumea… dar in principiu… masurile economice draconice aplicate Germaniei au generat radicalizarea…
    Intr-o Europa plina de arabeti, populatie prostita in corporatii, cu lideri care imbratiseaza doctrina similara cu Margaret Sanger si duc discursurile in zona unor regimuri absolutiste, vor veni niste ani interesanti… cat mai dureaza pana cand a trai in chirie este noua norma? Tot ca sa protejam planeta zic… niste nebuni duc lumea spre groapa… si accelereaza usor usor….

  6. Banii contribuabililor tocați pe fantezii.
    Peste sute de ani, istoricii care vor studia epoca noastră se vor întreba cum de liderii europeni au putut fi atât de proști să aplice astfel de politici și cum de societatea a înghițit toată propaganda privind încălzirismul global.
    Dar de ce să ne mirăm? Astăzi unii au ajuns să creadă că sunt bărbați în trupuri de femei sau invers, că homosexualitatea e normală și că există mai mult decât două genuri/sexe. Prostia nu are limite.