Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deținătorii de datorii suverane rusești care au subscris la o asigurare împotriva intrării în incapacitate de plată a Moscovei știu acum cu cât vor fi despăgubiți, după ce o licitație organizată luni a stabilit un preț de 56,125 cenți pentru mai multe obligațiuni guvernamentale, transmite boursorama.com.
Foarte discretul Comitet pentru determinarea instrumentelor derivate de credit (CDDC) a organizat licitația de luni pentru a despăgubi investitorii care apelat la produsele financiare „Credit Default Swaps” (CDS) pentru a se proteja împotriva unui posibil default al Rusiei.
Aceste licitații au stabilit un preț final de 56,125 cenți la mai multe obligațiuni după un proces în două etape, au declarat luni seară companiile financiare Creditex și Markit care au participat la organizarea acestei licitații.
În termeni concreți, „dacă cineva a plătit 100 de dolari pentru un contract CDS, atunci va primi o plată de 100 de dolari minus prețul stabilit la licitație”, adică aproximativ 44 de dolari, a declarat pentru AFP Athanassios Diplas, un fost finanțist al Deutsche Bank care a contribuit la conceperea licitațiilor din perioada 2006-2007.
Licitațiile au fost organizate luni, ca urmare a faptului că Moscova nu a plătit dobânzile de penalitate pentru o scadență de rambursare. În luna iunie, CDDC a considerat neplata ca fiind un „eveniment de credit”, care este de obicei primul pas spre neîndeplinirea obligațiilor de plată.
Într-o notă recentă, banca americană JPMorgan a estimat valoarea totală a acestor asigurări împotriva unui default rusesc la 2,37 miliarde de dolari.
Rămâne de văzut cât de mult vor trebui să plătească în cele din urmă asigurătorii pentru a-i despăgubi pe deținătorii de CDS prejudiciați.
Aceasta este prima incapacitate de plată pentru datoria externă a Moscovei din 1918 și episodul împrumuturilor rusești lansate de Rusia țaristă pe piețele occidentale, în special în Franța, pe care liderul bolșevic Lenin a refuzat să le recunoască.
Rusia sa faca hartii de valoare la copiator… Fara rating, fara garantii, fara bursa financiara, fara instrumente garantate , fara evaluare terta financiara e ca si cum te-ai juca cu cartonasele de la MONOPOLI
@ Sputnik – Problema e, copiatoare mai au?
Deja s-au comandat în China.
Dar trebuie sa aștepte că acum toate imprimantele lucrează pe comanda internă.