Home » Articole » INSP: 123.502 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 24 februarie – 2 martie / Încă cinci decese confirmate cu gripă

INSP: 123.502 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 24 februarie – 2 martie / Încă cinci decese confirmate cu gripă

INSP: 123.502 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 24 februarie - 2 martie / Încă cinci decese confirmate cu gripă
Sursa foto: 27697809 © Subbotina | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Un număr de 123.502 de cazuri de infecţii respiratorii au fost raportate în săptămâna 24 februarie – 2 martie, fiind comunicate încă cinci decese cu virus gripal, a informat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), transmite Agerpres.

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în acest sezon a ajuns la 62.

„În săptămâna 24 februarie – 2 martie au fost raportate 123.502 cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 58,7% mai multe cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (77.825) şi cu 10,8% mai puţine cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (138.516). Variaţia în plus faţă de media calculată de 91.641 a cazurilor din 5 sezoane anterioare (fără sezoanele pandemice) a fost de 34,8%”, a transmis sursa citată.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit INSP, s-au înregistrat 8.647 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 1.523 cazuri în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 10.058 înregistrate în săptămâna precedentă. Cazurile de gripă clinică au fost raportate de toate judeţele, cele mai multe fiind în municipiul Bucureşti (998) şi în judeţele Cluj (832), Prahova (541) şi Constanţa (514).

Au mai fost raportate 193 de cazuri de gripă confirmată de laborator – 95 cu virus gripal tip A nesubtipat, 25 cu virus gripal AH1, opt cu virus gripal AH3 şi 65 cu virus gripal tip B.

Până la data de 2 martie au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 1.153.313 persoane vaccinate antigripal, dintre care 1.131.997 din grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole