
Însoțitoare de zbor: Cele mai bune sfaturi și bune practici ca să zbori ușor în această vară
Informează-te înainte și în timpul călătoriei și bucură-te de o experiență de zbor eficientă cu Wizz Air
Vacanțele de vară sunt momentul ideal pentru relaxare și explorare, dar o călătorie reușită începe cu o pregătire bine făcută. Indiferent dacă ești un călător experimentat sau urmează să zbori pentru prima dată, este esențial să fii informat(ă) înainte și în timpul călătoriei. Ioana Seghete, ambasadoare WIZZ și însoțitoare de zbor, ne împărtășește câteva dintre cele mai bune sfaturi de călătorie. Înțelegând ce trebuie să faci înainte de plecare, la aeroport și în cazul apariției unor perturbări, poți evita stresul inutil și începe vacanța cu dreptul.
- Pregătire inteligentă înainte de zbor
Înainte să începi să îți faci bagajele, asigură-te că documentele sunt în regulă: verifică dacă pașaportul sau cartea de identitate este valabilă, corespunde exact cu datele de pe bilet și nu uita să consulți cerințele de viză pentru destinația aleasă. Ai grijă ca toate documentele importante, precum și eventualele medicamente esențiale, să fie puse în bagajul de mână. O călătorie fără probleme începe cu mult înainte de decolare, iar în timp ce tu te pregătești de vacanță, Wizz Air este pregătită să îți ofere o experiență de zbor cât mai eficientă și lipsită de stres vara aceasta.
Dacă zbori împreună cu copii, fii atent(ă) la eventualele reguli speciale ale companiei aeriene privind călătoria minorilor. Până la vârsta de 2 ani, părinții nu trebuie să achiziționeze un bilet separat pentru bebelușii lor, dar rețineți că o persoană poate însoți un singur bebeluș, iar în acest caz se percepe o taxă fixă per segment de zbor. Un scaun auto orientat cu spatele și cu ham special este permis dacă rezervi un loc suplimentar. După împlinirea vârstei de 2 ani, copilul trebuie să aibă propriul său loc. Copiii trebuie să aibă peste 2 ani și sub 14 ani atât la plecare, cât și la întoarcere. Reține că un copil trebuie rezervat pe același bilet cu adultul însoțitor.
Dacă ești însărcinată și ai între 28 și 34 de săptămâni de sarcină (sau până în săptămâna 32 dacă ai gemeni), trebuie să ai un certificat medical care atestă că poți zbura. Nu este permis să călătorești după aceste perioade limită. Dacă ai nevoie de asistență specială, cum ar fi în caz de dizabilitate sau dacă folosești echipamente medicale, poți solicita sprijin dedicat prin site-ul Wizz Air.
Este important să rezervi biletul direct pe site-ul Wizz Air sau prin aplicația mobilă, pentru a beneficia de cele mai bune tarife și notificări în timp real. Dacă ai rezervat printr-un site terț sau o agenție de turism online, va trebui să rămâi în contact cu aceștia pentru orice actualizare.
Dacă trebuie să te așezi pe valiză ca să o poți închide, cel mai probabil nu este atât de „ușoară”. Pentru a economisi spațiu, rulează hainele în loc să le împăturești. Rularea hainelor economisește spațiu, reduce cutele și transformă împachetarea într-un joc (pe care îl și câștigi). Evită taxele neprevăzute verificând în avans dimensiunile bagajului. Obiectele supradimensionate pot atrage taxe suplimentare la aeroport și pot întârzia îmbarcarea. Sticlele mici sunt cele potrivite – regula este să aibă sub 100 ml, suficient pentru câteva zile de călătorie și, în plus, reduc semnificativ greutatea bagajului.
- În aeroport și la bordul avionului: ce trebuie să știi
Check-in-ul online este gratuit și simplu: dacă ți-ai rezervat un loc, îți poți face check-in-ul cu 30 de zile înainte de zbor; dacă nu ai loc rezervat, check-in-ul se deschide cu 24 de ore înainte de plecare. Check-in-ul la aeroport este disponibil contra cost, cu excepția cazului în care este inclus în biletul tău.
Pentru a fi mereu la curent cu parcursul călătoriei tale, verifică periodic starea zborului prin aplicația oficială sau site-ul companiei. Vino la aeroport cu cel puțin două ore înainte de plecare, pentru a avea timp suficient pentru check-in, controlul de securitate și controlul pașapoartelor (dacă e cazul). Ai documentele la îndemână și mergi spre poartă imediat ce aceasta este afișată – informațiile sunt vizibile peste tot în aeroport. Poarta mai întâi, cafeaua după: verifică poarta de îmbarcare imediat ce treci de securitate. Asigură-te că ai suficient timp și abia apoi mergi după o gustare.
Odată ajuns(ă) la bord, fii atent(ă) la ceilalți pasageri. Ascultă instrucțiunile echipajului, vorbește pe un ton scăzut și păstrează curățenia în jurul tău. Depozitează bagajele mari în compartimentul de deasupra și păstrează lucrurile esențiale sub scaunul din față. Perna pentru gât nu este considerată bagaj de mână.
Consumă alcool cu responsabilitate, dacă alegi să o faci în timpul zborului. Reține că alcoolul are un efect mai rapid când ești în aer și poate contribui la deshidratare. Din motive de siguranță, este interzis consumul de alcool adus din afara aeronavei – pot fi consumate doar băuturile achiziționate la bord. Fumatul și țigările electronice sunt strict interzise în avion și sunt permise doar în zonele special amenajate din aeroport.
- Ce să faci în cazul unor perturbări
Perturbările din industria aviației pot aduce provocări unice. Acestea pot fi subiective (când țin de compania aeriană – cum ar fi verificări tehnice neprevăzute) sau obiective (factori externi precum vreme rea, greve ale controlorilor de trafic aerian sau restricții legate de sloturile aeroportuare). Wizz Air face tot posibilul să opereze zborurile conform programului, iar anularea sau întârzierea unui zbor este mereu ultima opțiune luată în calcul. În cazul unei întârzieri sau anulări, vei primi notificări prin SMS, e-mail și aplicația mobilă. În funcție de situație, poți beneficia de vouchere pentru mâncare sau alte forme de asistență.
În caz de anulare, amânare sau „overbooking”, urmează instrucțiunile reprezentantului Wizz Air de la sol (de obicei persoana care face check-in-ul sau cea care verifică biletele la îmbarcare), precum și actualizările digitale. Agenții de la poartă sau de la ghișeul de check-in îți pot oferi sprijin pentru transport și cazare la hotel. Dacă, din cauza aglomerației sezoniere, nu poate fi organizată cazarea la hotel pe loc, poți rezerva singur un hotel și poți solicita rambursarea costurilor pe site-ul companiei, în baza chitanțelor justificative.
Pentru bagajele pierdute, întârziate sau deteriorate, sesizează imediat problema înainte de a părăsi zona de ridicare a bagajelor. Păstrează-ți datele de contact actualizate și etichetează valiza pentru o identificare mai ușoară. Aceste mici măsuri contribuie la grăbirea procesului de recuperare a unui bagaj.
Rămâi informat(ă), zboară pregătit(ă) și bucură-te de călătoria ta de vară. Deși sfaturile de mai sus sunt utile pentru orice zbor, pentru informații suplimentare, consultă totodată termenii și condițiile, precum și secțiunea de întrebări frecvente de pe wizzair.com sau din aplicația pentru mobil a Wizz Air. Cu câteva verificări simple ale regulilor și puțină atenție, poți avea parte de o călătorie lipsită de griji și te poți concentra pe ceea ce contează cu adevărat – vacanța.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.