G4Media.ro

INS: Aproape 11 milioane de persoane s-au cazat în unităţile turistice din…

sursa foto: Captură video

INS: Aproape 11 milioane de persoane s-au cazat în unităţile turistice din România, în primele nouă luni / 15,2% dintre aceștia au fost turiști străini

Peste 10,7 milioane de persoane s-au cazat în structurile de primire turistică din România (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 12,1% faţă de perioada similară din 2022, în timp ce numărul înnoptărilor a consemnat un avans de 11,5%, până la 23,324 milioane persoane, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează Agerpres.

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică, în intervalul 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, au reprezentat 84,8%, iar cele ale turiştilor străini de au fost de 15,2%. Din numărul total de înnoptări, în perioada analizată, turiştii români au reprezentat 85,1% din totalul raportat, iar turiştii străini – 14,9%.

Potrivit sursei citate, durata medie a şederii în primele nouă luni din 2023, a fost de 2,2 zile la turiştii români, respectiv 2,1 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a fost de 31,5% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 1,5 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului trecut.

Pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Constanţa (1,497 milioane persoane), Municipiul Bucureşti (1,353 milioane) şi Braşov (1,137 milioane), iar înnoptările în aceleaşi tipuri de cazare au consemnat cele mai mari valori în aceleaşi oraşe, respectiv: Constanţa (5,013 milioane perosoane), Municipiul Bucureşti (2,682 milioane) şi Braşov (2,156 milioane).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au provenit din: Germania (174.200 persoane), Israel (135.600 persoane) şi Italia (134.000 persoane).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, la nouă luni, au fost de 11,415 milioane de persoane, în creştere cu 18,8% faţă de perioada similară din 2022.

Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 14,994 milioane de persoane, în creştere cu 13,3% comparativ cu acceaşi perioadă a anului trecut.

Conform datelor INS, la nivelul lunii septembrie, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare inclusiv apartamente şi camere de închiriat au însumat 1,31 milioane persoane (+10,9% faţă de cele din luna septembrie 2022), iar înnoptările au crescut cu 11%, la 2,836 milioane.

Din numărul total de sosiri, în luna septembrie 2023, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 83,3%, iar sosirile turiştilor străini 16,7%.

Din numărul total de înnoptări, în luna septembrie 2023, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,4%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 15,6%.

Durata medie a şederii în luna septembrie 2023 a fost de 2,2 zile la turiştii români, iar la turiştii străini de 2 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna septembrie 2023 a fost de 31,1% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna septembrie 2022.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna septembrie 2023, au însumat 1,349 milioane persoane, în creştere cu 15,8% faţă de septembrie 2022, iar plecările vizitatorilor români în străinătate au depăşit 1,849 milioane persoane, în urcare cu 12,5%.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...