Inițiativa legislativă care prevede salvarea probelor obținute de SRI pe mandat de securitate națională (MSN) a fost adoptată tacit joi de Camera Deputaților.
Propunerea va fi transmisă Senatului, care este forul decizional în acest caz și unde este nevoie de dezbatere și vot pentru a fi adoptată.
În august 2020, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a depus un proiect de lege, alături de deputații liberali Cristina Trăilă şi Gabriel Andronache, prin care propune modificarea şi completare a Legii 51/1991 privind securitatea naţională a României.
- articolul continuă mai jos -
Proiectul de lege prevede că interceptările pot fi mijloace de probă în procesul penal, cu condiţia ca prin lege să fie reglementată o procedură clară şi adecvată, care să permită verificarea efectivă a legalităţii lor, atât a mijlocului de probă, cât şi a procedeului probatoriu prin care au fost obţinute.
Proiectul de lege a venit după decizia CCR 55/2020 care spune că probele obținute de SRI pe MSN nu sunt valide în condițiile în care procedura de contestare a acestora nu este clară. Prin urmare, soluția este punerea în acord a legislației cu decizia CCR.
Potrivit inițiativei PNL de modificare a legii 51/1991 privind securitatea națională:
- Art. I – La articolul 21, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
- (1) Datele și informațiile de interes pentru securitatea națională, rezultate din activitățile autorizate, dacă indică pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt reținute în scris și transmise organelor de urmărire penală, potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, însoțite de mandatul emis pentru acestea, la care se adaugă propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a mandatului. Convorbirile și / sau comunicările interceptate, redate în scris și / sau imaginile înregistrate se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoțite de conținutul digital original al acestora. Dispozițiile art. 143 alin. (3) și (4) și art. 146 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător
- La articolul 21, după alin. (1) se introduce un alineat nou, alin. (1 indice 1), cu următorul cuprins:
- (1 indice 1) Dacă înregistrările rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, efectuate cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt folosite ca mijloace de probă în procesul penal, legalitatea acestora și a procedeelor probatorii prin care înregistrările au fost obținute se verifică, în procedura de cameră preliminară, de judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia îi revine, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță
- Art. II – (1) În cauzele penale în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, procedura în camera preliminară s-a încheiat dispunându-se începerea judecății, și în care sunt folosite ca mijloace de probă înregistrări rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, efectuate cu respectarea prevederilor legii nr. 51 / 1991 privind securitatea națională, legalitatea acestor înregistrări și a procedeelor probatorii prin care înregistrările au fost obținute se verifică de instanța învestită cu soluționarea cauzei.
- (2) În cauzele penale prevăzute la alin. (1) nelegalitatea respectivelor înregistrări sau a procedeelor probatorii prin care înregistrările au fost obținute poate fi invocată până la ultimul termen de judecată cu procedura completă după intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă încălcările nu sunt sancționate cu nulitatea absolută.
sursa foto: Inquam Photos/ George Călin
Citește și:
Încă un dosar cu probe făcute de SRI pe mandat de siguranță națională și anulate acum în baza deciziilor CCR / Fostul preşedinte al CJ Bihor, Alexandru Kiss, primise inițial 8 ani de detenţie pentru o mită de 4 milioane de euro
Fosta senatoare PNL, Doina Tudor, şi soţul ei, fostul vicepreşedinte ASF, Daniel Tudor, achitaţi definitiv după ce instanţa a anulat mai multe probe obţinute de SRI pe mandat de siguranţă naţională / Erau acuzaţi de o mită de 300.000 de euro
Primele interceptări în baza unui mandat de siguranță națională, anulate într-un dosar DNA, după publicarea deciziei CCR / Beneficiarul, un fost director acuzat de o șpagă de aproape 9 milioane de lei pentru contracte
MOTIVARE De ce interzice CCR procurorilor să folosească drept probe înregistrările obţinute de SRI pe mandat de siguranţă naţională: Nu ar fi clară procedura de contestare a acestora / Implicații uriașe asupra dosarelor penale cu probe obținute de SRI pe MSN, precum Tel Drum și Valeriu Zgonea
Am mai vazut acceptari tacite urmate apoi de o macelarire infernala a textului de lege adoptat initial, incat legea rezultata fie a devenit neconstitutionala, fie si-a pierdut pur si simplu menirea, a devenit un fel de peste de sticla de pus pe televizorul strabunicii !
ai vazut ce-atirna
Ma-mare, tu esti ? :))))
Vreau referenfum separat de alegeri, cum a fost si cel initiat de Coalitia pemtru Familie!
Asa e normal sa fie, asa spune si Comisia de la Venetia.
Sa se faca la primavara sau la 2 saptamani dupa alegeri!
fara Libertate
popoarele nu pot avansa „rapid” tehnologic
este o legatura directa
Libertate >> Progres
exista o mare iluzie in societatea romaneasca :
Serviciile de Securitate pot asigura
o „Dictatura Luminata”
pentru Romania ..
ca .. stabilirea unei Ierarhii Sociale
necesare Progresului si Bunastarii
se poate face doar Manu Militari
in Romania ..
ca .. Societatea Civila
a esuat lamentabil 30 ani .. in conducerea tarii
in Coruptie si Incompetenta ..
e doar o iluzie.
Nimic nu se poate fara Libertate
asa e firea umana conceputa de Creatori.
Daruiti Libertate daca vreti sa fiti Iubiti.
Nu poti sufoca pe cineva si sa-i pretindeti Dragostea.
Daruiti din inima ..
Si sufletele se vor deschide
Acum s-au gasit sa faca asta? Nu ani in urma cand CCR a devenit dusmanul Romaniei si sclavii Rusiei?
Bravo, în acest context să dați o parte din banii voștri SRI ului că i merită pe deplin
Cat mai repede. Probele nu se obtin pe cale onirica, prin trasmitere de extraterestrii acoperiti, prin asigurare apriorica sau chiar telepatie.
Totii talharii impopotonati scap ca prin apa de raspundere, dupa ce nu au inzestrat politia judiciara cu echipamentele necesare si nici cu profesionisti, ca tot nu aveau cu ce lucra.
o macelaresc in senat…sti cornuti….