Home » Articole » Iniţiativă de plafonare a preţului locurilor de parcare la Buzău, după ce un locatar a licitat 22.000 lei pentru un an

Iniţiativă de plafonare a preţului locurilor de parcare la Buzău, după ce un locatar a licitat 22.000 lei pentru un an

Iniţiativă de plafonare a preţului locurilor de parcare la Buzău, după ce un locatar a licitat 22.000 lei pentru un an
Foto: PS4
Ascultă articolul

Un membru al Consiliului Local Municipal (CLM) Buzău propune plafonarea tarifelor în cadrul licitaţiilor de atribuire a locurilor de parcare, după ce un pensionar a licitat şi achitat 22.000 de lei pentru un loc pe care să îl folosească timp de un an, transmite Agerpres.

Potrivit consilierului local Laurenţiu Stîlpeanu, nereglementarea unui prag superior în cadrul licitaţiilor poate conduce la situaţii absurde.

- articolul continuă mai jos -

„Referitor la cazul recent al unei licitaţii unde s-a ajuns la suma de 22.000 lei pentru un loc de parcare, consider că acest tip de escaladare financiară, chiar dacă este legală, indică o problemă în regulament: nu protejează interesul public şi poate duce la situaţii absurde sau abuzive. De aceea, voi susţine o reglementare clară a unui plafon maxim rezonabil, pentru ca parcările să rămână un serviciu accesibil tuturor buzoienilor”, a declarat Stîlpeanu pentru Agerpres.

În urmă cu o săptămână un pensionar a plătit suma de 22.000 de lei pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din municipiul Buzău, nivelul până la care acesta a licitat luându-i prin surprindere pe organizatori.

„În urma unei situaţii neobişnuite apărute recent la o licitaţie pentru un loc de parcare, unde un cetăţean în vârstă a licitat 22.000 lei pentru un loc ce pornea de la 300 lei, am considerat necesar să intervin. Am iniţiat un proiect de hotărâre în cadrul CLM Buzău care propune: stabilirea unui plafon maxim pentru ofertele de licitaţie, pentru a preveni sumele exagerate; informarea clară şi prealabilă a participanţilor cu privire la caracterul angajant al ofertei; crearea unei comisii de validare, care poate invalida oferte disproporţionate sau eronate. Scopul este să asigurăm un proces echitabil, transparent şi responsabil, dar şi să protejăm persoanele vulnerabile, în special vârstnicii, de decizii impulsive sau neinformate”, a transmis alesul local.

Întreaga sumă a fost achitată de către locatar cash, la scurt timp după atribuirea locului, în cadrul licitaţiei.

Știri video

Comentarii
  • Și care e situația abuzivă? E persoană privată? Vrea să plătească? Să plătească. Abuziv ar fi putut fi dacă era vorba de o persoană juridică.

    • Abuzul pr0st0vanule e ca situația poate d3g3nera si se poate ajunge in situații ridicole in care banul favorizează chiar si un amărât de loc de parcare. Statul trebuie (in situația ideală) sa nu fie părtinitor si sa se asigure ca toți cetățenii sunt egali. Cap de creta !

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole