G4Media.ro

Indemnizaţie lunară de solidaritate pentru pensionarii cu handicap grav sau accentuat, de…

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Indemnizaţie lunară de solidaritate pentru pensionarii cu handicap grav sau accentuat, de la 1 ianuarie

Pensionarii cu handicap vizual grav, handicap grav sau accentuat urmează să beneficieze de la 1 ianuarie de o indemnizaţie lunară de solidaritate, în baza unei ordonanţe de urgenţă adoptate în şedinţa de joi a Guvernului, transmite Agerpres.

Aceasta modifică şi completează legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernul, Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă susţinută joi, la Palatul Victoria.

Prin ordonanţa de urgenţă se introduce, începând cu data de 1 ianuarie 2025, o indemnizaţie lunară de solidaritate pentru persoanele cu handicap vizual grav, handicap grav şi handicap accentuat care au şi calitatea de pensionar pentru limita de vârstă.

„Cuantumul indemnizaţiei de solidaritate va fi stabilit prin raportare la cuantumul pensiei pentru limită de vârstă aflată în plată şi va fi majorat anual, în luna ianuarie, cu procentul de majorare al indicatorului social de referinţă ISR, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut”, a precizat Mihai Constantin.

Actul normativ elaborat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prevede şi acordarea unui punct de sprijin pentru persoanele cu handicap vizual grav, pentru persoanele cu handicap grav şi handicap accentuat care după data de 1 ianuarie 2025 vor dobândi calitatea de pensionar.

Mai exact, se vor acorda: un punct de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap vizual grav şi handicap grav; 0,5 puncte de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap accentuat. Valoarea acestui punct de sprijin reprezintă 0,125 din ISR.

Noile prestaţii sociale vor fi acordate de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială pe baza informaţiilor furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice, a menţionat purtătorul de cuvânt al Executivului.

„Pentru a consolida incluziunea persoanelor cu dizabilităţi, actul normativ aprobat de guvern instituie obligaţia angajatorilor de a dovedi că au solicitat sprijinul organizaţiilor reprezentative pentru încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi”, a declarat Mihai Constantin.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Dar de ce abia de la anul, n-au avut timp până acum?! Este vorba doar de bătaia de joc consacrată a guvernelor și politrucilor români și asta nu va dispărea în veci!

  2. Corecta observația dv, de ce de la anul? De ce nu s-a modificat legea pensiilor, pentru a calcula anomaliile ce ai dus la micșorarea cuantumului pensiilor persoanelor cu dizabilități? Părerea mea este ca sunt niște guvernanți ci o gândire extrem de redusă, asta ca să ma exprim elegant.