Home » Articole » FOTO VIDEO Incendiu în centrul Capitalei, la fostul restaurant Mărul de Aur / S-a emis mesaj Ro-Alert din cauza fumului degajat

FOTO VIDEO Incendiu în centrul Capitalei, la fostul restaurant Mărul de Aur / S-a emis mesaj Ro-Alert din cauza fumului degajat

FOTO VIDEO Incendiu în centrul Capitalei, la fostul restaurant Mărul de Aur / S-a emis mesaj Ro-Alert din cauza fumului degajat
Sursa foto: ISU București - Ilfov
Ascultă articolul

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă, într-o clădire din centrul Capitalei, în locul unde a funcționat restaurantul Mărul de AUR, anunță ISU București Ilfov. ”Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o construcţie în Calea Victoriei. Incendiul se manifestă la interior şi la nivelul acoperişului”, transmit pompierii.

- articolul continuă mai jos -

Sursa foto: ISU București – Ilfov

Focul se manifestă în interiorul unui restaurant dezafectat – fostul restaurant Mărul de Aur – şi la acoperişul clădirii pe o suprafaţă de 150 de metri pătraţi.

Au fost alertate 7 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţǎ SMURD.

Incendiul se manifestă în podul pe structură de lemn a construcției, fiind necesară îndepărtarea învelitorii din țiglă a acoperișului pentru a ajunge la focare, spun pompierii.

”Nu se poate acționa din interior, acoperișul este în pericol iminent de prăbușire”, precizează ISU București.

Sursa foto: ISU București – Ilfov

Doi căței au fost scoși din clădire.

A fost emis și un mesaj Ro-Alert în zonă, din cauza fumului dispersat în urma incendiului.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole