Home » Articole » Incendiu duminică noaptea într-un bloc din Arad. Zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Incendiu duminică noaptea într-un bloc din Arad. Zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Incendiu duminică noaptea într-un bloc din Arad. Zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu care a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, într-un bloc din municipiul Arad, relatează Agerpres.

Incendiul a pornit într-o garsonieră de la etajul II al unui bloc de pe strada Predeal, existând mari degajări de fum care au impus evacuarea locatarilor.

„S-a deplasat Detaşamentul de Pompieri Arad cu doua autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru şi salvare de la înălţime, două ambulanţe tip SMURD, una tip C şi una tip B cât şi un echipaj medical SAJ. După efectuarea recunoaşterii, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta într-o garsonieră iar blocul era inundat cu fum. S-a acţionat în paralel pentru lichidarea incendiului cât şi pentru evacuarea locatarilor. Au fost evacuate 60 – 65 de persoane, zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, cinci dintre acestea fiind transportate la spital”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

- articolul continuă mai jos -

Incendiul a fost lichidat după aproximativ 15 minute, urmând să fie stabilită cauza acestuia.

Sursa foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.