Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un incendiu de origine încă necunoscută s-a declanşat miercuri într-un supermarket kosher din cartierul londonez Golders Green, în care au avut loc recent atacuri vizând comunitatea evreiască, au relatat mai multe media britanice, potrivit agenției de știri AFP, citate de Agerpres.
Pompierii au confirmat că un incendiu s-a declanşat ‘într-un magazin situat la parter şi într-un spaţiu de depozitare din spatele magazinului’.
Cauza incendiului nu este cunoscută deocamdată, au spus ei, precizând că au fost mobilizaţi în jur de 100 de pompieri.
Un jurnalist al AFP a văzut la faţa locului o coloană de fum negru, dar nu s-a putut apropia, strada fiind blocată de poliţie.
Conform mai multor media, supermarketul în cauză este ‘Kosher Kingdom’, care se prezintă pe site-ul propriu drept ‘cel mai mare supermarket kosher din Europa’, cu o suprafaţă de 7.000 m2 şi peste 9.500 de clienţi săptămânal.
La sfârşitul lunii aprilie, două persoane au fost rănite într-un atac cu cuţitul în acest cartier, unde locuieşte o importantă comunitate evreiască. Un bărbat de 45 de ani a fost arestat la faţa locului.
Cartierul a fost şi scena mai multor incendii şi tentative de incendiere vizând această comunitate.
Potrivit SITE Intelligence Group, un grup puţin cunoscut, Harakat Ashab al-Yamin al-Islamiyya (HAYI), a revendicat responsabilitatea în aproape toate aceste incidente.