Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Elevii din satul ieșean Golăiești nu pot face ore în acest an deoarece proiectul de refacere a școlii, finanțat prin PNDL, e împotmolit de doi ani, transmite publicația Reporter de Iași.
Contractul de finanțare pentru o școală nouă în sat a fost semnat în 2016, iar construcția a început abia în 2020. Proiectul e blocat, pe șantier nu se mai lucrează de patru luni, iar constructorul cere bani în plus față de contract.
Pe 13 septembrie, 600 de copii nu vor începe școala, pentru că nu au unde, iar Inspectoratul Școlar Județean constată dezastrul și spune că nu are soluții.
În cazul cel mai fericit, vor fi amenajate, la urgență, doar 3 săli de clase, astfel că cei mai mulți elevi rămân pe afară. Iar amenajarea nu se va realiza chiar pe 13 septembrie, ci peste două săptămâni. „Șantierul mai durează aici măcar până în decembrie. Cu ceva eforturi, vor fi gata, peste o săptămână-două, trei săli de clasă în care vor învăța elevii”, spune profesorul Vasile Tănase, director al Școlii Golăiești.
Pai PNDL-urile nu-s pentru rezolvat probleme, ci pentru sifonat bani publici.
Mohannis, Cutzu, Draknea, Ciolanu, PNL, PSD, UDMR si primarii lor au inteles asta, voi de ce nu pricepeti? 🙂
De doi ani e impotmolit ?
Adică de când s-au suit maimuțele in limuzine de lux.
– Nu e bani bă, nu e bani.
Dar liceul Gheorghe Airinei din București, in renovare din 2012… Ultimul an l-am făcut in căminul de băieți, unde inca se țin ore și în ziua de astăzi … (Mă rog, de la 1 sept)
SPAGILE S-AU DAT PE LANUL TROFIC PANA SUS… LA PARTID
E TOT CE CONTEAZA !
In multe localitati rurale PNDL-ul pe canalizare e spalare de bani din greu. In mod normal canalizarea presupune un saparea in lungul strazii a unui sant care se betoneaza si acopera, facand la o anumita distanta guri de vizitare si scurgere a apei pluviale. Prin acel sant trec conductele de apa potabila si de evacuare a apei menajere, care se racordeaza la casele oamenilor. In multe localitati s-a bagat in pamant o teava cu apa potabila si atat. Cine e curios poate sa vada din masina daca sunt capace de canalizare pe strazi in localitatile care au „implementat” canalizarea.