Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un număr de 322 persoane din judeţul Bacău au decedat din cauza COVID-19 în luna octombrie, potrivit unui comunicat al Prefecturii remis, luni, Agerpres.
Numărul deceselor este de aproape patru ori mai mare faţă de luna septembrie, atunci când au decedat 92 persoane din cauza bolii.
„Astăzi, în judeţul Bacău, la Anestezie Terapie Intensivă, la ora 9,00 erau internaţi 50 pacienţi – 23 Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, 13 la Buhuşi, 9 la Oneşti, 5 la Moineşti. În cursul săptămânii trecute au fost raportate 99 decese, în timp ce în toată luna septembrie au fost 92 decese COVID-19”, precizează comunicatul Prefecturii Bacău.
În ultima zi a lunii octombrie s-au vaccinat împotriva SARS-CoV-2 un număr de 1.302 persoane din judeţ, dintre care 923 cu prima doză şi 220 cu doza booster.
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Si de un infinit de ori mai multi ca in intreg anul 2019!
Va dati seama unde s-a ajuns??
Pai unde s-a ajuns ca erau oricum batrani si nu apucau 100.
Adică, bă nene, sa vaccinat el Papa de la Roma.
Pai atunci ce mai aștepți, poruncă de la Șoșocă.