G4Media.ro

În New York a fost declarată starea de urgenţă în urma ploilor…

Sursa Foto: X

În New York a fost declarată starea de urgenţă în urma ploilor abundente care au dus la inundarea străzilor şi a staţiilor de metrou

Starea de urgenţă a fost declarată în New York după ce ploile şi furtunile puternice au provocat inundaţii la metrou, pe străzi, pe autostrăzi, iar cel puţin un terminal al Aeroportului LaGuardia a fost închis, transmite BBC, citat de News.ro

Până la 20 cm de ploaie au căzut în unele părţi ale oraşului au anunţat meteorologii, care au precizat că ploile vor continua.

„Aceasta este o furtună periculoasă, care pune viaţa în pericol”, a spus guvernatorul Kathy Hochul.

„Declar stare de urgenţă în New York, Long Island şi Hudson Valley din cauza ploilor extreme din întreaga regiune”, a declarat guvernatorul Hochul pe X, cunoscut anterior ca Twitter.

Ea a îndemnat oamenii să ia măsuri pentru a rămâne în siguranţă şi „să nu încerce niciodată să călătorească pe drumuri inundate”.

Nu au fost raportate decese sau persoane rănite grav.

De asemenea, a fost declarată stare de urgenţă în oraşul Hoboken din New Jersey, chiar peste râul Hudson faţă de New York .

În New York , primarul Eric Adams, a avertizat oamenii că este timpul pentru „vigilenţă sporită şi prudenţă extremă”, odată cu instituirea stării de urgenţă.

„Unele dintre staţiile de metrou sunt inundate şi este extrem de dificil să ne deplasăm prin oraş”, a spus el într-un briefing de presă.

Vineri seară, Adams a declarat pentru CBS că au fost 15 situaţii în care oamenii au fost salvaţi din maşini şi trei în care au fost salvaţi din apartamente situate la subsol.

Inundaţiile au cauzat perturbări majore la sistemul de metrou din New York şi la serviciul feroviar Metro North, potrivit Agenţiei Metropolitane de Transport. Unele linii de metrou au fost suspendate în întregime, iar multe staţii au fost închise.

În Mamaroneck, o suburbie a comitatului Westchester, la nord de oraş, oficialii de urgenţă au folosit bărci gonflabile pentru a salva oamenii blocaţi în clădiri de inundaţii, conform Reuters.

Imaginile şi înregistrările video au arătat oameni trecând prin apă ajungând până la genunchi, în timp ce străzile şi metroul au fost lşi ele afectate de ploile abundente. Mai multe videoclipuri postate pe reţelele sociale păreau să arate apa curgând din tavanul şi pereţii staţiilor de metrou

Terminalul A al aeroportului La Guardia a fost închis din cauza inundaţiilor, au anunţat autorităţile.

Departamentul de Poliţie din New York a anunţat, de asemenea, că mai multe drumuri au fost închise, iar forţe ale Gărzii Naţionale se află în teren.

Traficul a fost oprit în timp ce apa s-a ridicat deasupra anvelopelor maşinilor de-a lungul unei porţiuni a FDR Drive – un drum important în zona de est a Manhattanului.

Oraşul New York s-a confruntat cu cea mai ploioasă luni septembrie din 1882, conform datelor Serviciului Naţional de Meteorologie.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...