Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Viceprimarul municipiului Buzău, Ionuț Apostu, a anunțat reorganizarea Poliției Locale după modelul sectoriștilor de dinainte de Revoluție, relatează Buzoienii.ro.
„Vrem să copiem modelul sectoristului de dinainte de 89. Am împărțit orașul în 12 sectoare. Vor fi câte 4 sectoriști pentru fiecare sector. Vor lucra în ture. Cred că e o idee bună, îi responsabilizăm, vor trebui să știe tot ce se întâmplă în cartier, pe domeniul public”, a anunțat viceprimarul Ionuț Apostu.
Pe durata programului, „sectoriștii” vor patrula atât pe jos, cât și auto, a completat viceprimarul.
Prin reînființarea sectoriștilor se speră că se vor limita actele de vandalism, furturile, aruncarea de gunoaie și vor avea întâlniri cu membrii asociațiilor de proprietari din sectoarele avute în responsabilitate.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ce sa ceri de la Buzau, oras rosu care l-a dat pe ciolacu… vai de capul lor.
@Jimmy
Te-ai speriat ca te prind astia la ciordit?
Daca nu furi, nu vandalizezi, etc de ce te deranjeaza?
Tavarasci va rugam noi, sa nu uitati sa-i dotati si cu mape eventual si cu celebrele valize diplomat pe cei care fac naveta, e nevoie de o reconstituire cat mai fidela daca tot plangeti dupa acele vremuri
Cand nu au ce sa sa faca ,la varsta lor, se fac si ei ca muncesc.Pana la 45 de ani cand ies la pensie, si ce pensie ,e bine si asa. Nu ca nu ar fi platiti degeaba.
Ia fa-te tu politist si vezi daca poti sa iesi la pensie la 45 de ani!
Au dat astia alea 10 exemple de pile politice si tu ai inghitit margica cu carlig cu tot!
Apropo, poti sa alegi si alte profesii (civile) din care iesi la pensie la 45 de ani dar tu ai idei fixe!
Parca si capitala este in sectoare? 7 primari 7 consilii locale?
Or să doarmă-n front și n-or să aibă habar de ce se întâmplă în sector. Năravul din fire n-are lecuire. Vise!
Ce te deranjează?
Judet roșu? Ești putred in toate cele.
Puti.