Împotriva fatalismului: Posibilitatea imposibilului (Op-ed de Vladimir Tismăneanu)

Este un seism politic. O imensă decompresiune colectivă. Răspunsul unei țări ignorate și umilite dat unei clase politice iresponsabile. Credeau că le merge la infinit. Că pot să-și facă de cap cu eternă impunitate. Iată că nu le merge.

Deceniul Iohannis, unul al amneziei, aroganței și tupeului, culminează în acest traumatic naufragiu.

Dar România europeană are o mare șansă. În asemenea situații-limită, rolul personalității politice devine decisiv. În România, forțele democratice trebuie să se mobilizeze total pentru susținerea lui Nicușor Dan, candidatul demnității.

O societate decentă, scria un remarcabil filosof politic, este una care nu îngăduie umilirea individului. Una în care respectul de sine se conjugă armonios cu prețuirea pentru celălalt. Una a comunităților active și a angajamentelor onorate.

Citesc varii comentarii. Aș spune acum doar un lucru. Ieri la prânz datele preliminare îl prezentau pe Antonescu pe locul 2. Se știu rezultatele finale. Cunosc un caz de prăbușire democratică într-o țară de care sunt legat prin familie și prietenii. Mă refer la Venezuela. Chavez a reprezentat o ripostă la corupția scandaloasă din zona elitelor. Dar Venezuela nu trăise patru decenii într-o dictatură totalitară. Venezuela nu făcea parte din marile alianțe civilizaționale care sunt NATO și UE.

Ieri seară a devenit clar că jocurile nu sunt făcute. Nicușor Dan a convins că este un redutabil adversar al „georgilor” seculegionari.

Unii încearcă să ne convingă că o victorie a lui Nicușor ar fi imposibilă. Le răspund citând-o pe Hannah Arendt, care ne îndemna să nu fim fataliști. Spunea ea că doar în politică se pot petrece miracole.

Nu știu dacă „doar”, însă indubitabil politicul este un spațiu al neașteptatului. Al posibilului pe care numai conștiința libertății îl poate face posibil.

Se ciocnesc două viziuni despre sensul loialităților politice. AUR preia concepția tradițională a cărei expresie chintesențială a fost mistica revoluționară a legionarismului. Se exaltă comunitatea organică, istoria nu este spiritualizată, ci biologizată. Un naționalism vehement, strident și exclusivist. Un naționalism al fobiilor.

Un patriot luminat este cel care nu se bate cu pumnul în piept și nu trâmbițează urbi et orbi cât este de „adevărat român”. Spun acest lucru pentru că am fost apropiat de Corneliu Coposu care astfel vedea iubirea de patrie. Fără lătrături, fără incantații. Fără nunți legionaroide. Un sentiment firesc, nu o stare mistică. Simplu, modest, stăruitor și constructiv.