Iluzia independenței energetice a Statelor Unite: cel mai mare producător global, dar americanii plătesc prețuri-record la benzinărie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Imaginile cu benzinăria din centrul Los Angeles unde prețul benzinei e de 8,71 dolari pe galon – aproximativ 2,12 euro pe litru – au devenit virale pe rețelele de socializare de la începutul războiului din Iran, arată o analiză al publicației spaniole El Mundo, citată de Rador.

Știam deja că benzina în California este mai scumpă decât în ​​restul țării – cu aproape trei dolari mai mult decât în ​​Oklahoma. Și faptul că Statele Unite sunt în prezent cel mai mare producător de petrol din lume, înaintea Rusiei și Arabiei Saudite, este de asemenea binecunoscut. Ce pare ceva mai greu de explicat e paradoxul care apare, cu o precizie aproape rituală, de fiecare dată când prețurile la benzină cresc vertiginos. De ce tremură o superputere globală care se laudă cu autosuficiența și susține fracturarea hidraulică de fiecare dată când există o criză în Orientul Mijlociu?

Răspunsul este că paradoxul este doar aparent. Pentru că petrolul, contrar retoricii politice, nu e o piață națională, ci una globală. Washingtonul poate pompa peste 13 milioane de barili pe zi (un record istoric), dar prețul este stabilit de un sistem internațional condiționat de războaie, tensiuni geopolitice și decizii luate de actori precum OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol). Ce se întâmplă în Strâmtoarea Ormuz, prin care trece 20% din țițeiul mondial, sau în Golful Persic, ajunge să afecteze aproape imediat pompa unei benzinării din California.

Este un sistem strâns interconectat care e afectat de orice perturbare a ofertei globale. Este o chestiune de ofertă, cerere și prețul stabilit în cele din urmă de comercianți pe piețele internaționale.

Se adaugă și o altă realitate, mai puțin vizibilă: Statele Unite exportă și importă petrol. Revoluția lor în domeniul șisturilor – extracția petrolului și gazelor din rocă prin fracturare hidraulică – a stimulat producția de țiței ușor, dar multe rafinării sunt încă proiectate să proceseze țiței mai greu, obligând la importuri continue. Autosuficiența, în acest context, este relativă.

Spre deosebire de țări precum Arabia Saudită sau Venezuela, unde statul controlează direct sectorul și poate interveni asupra prețurilor interne – chiar cu prețul distorsionării economiei – în Statele Unite, piața e cea care conduce. Guvernul are instrumente limitate și costisitoare politic, cum ar fi eliberarea rezervelor strategice sau exercitarea de presiuni asupra producătorilor.

Rezultatul este o vulnerabilitate persistentă: principala putere energetică a lumii nu are control asupra sumei pe care cetățenii să o plătesc pentru a-și alimenta rezervoarele. Și, într-o țară în care benzina este un barometru politic, fiecare creștere de preț se traduce prin inflație, pierderi electorale și presiune asupra Casei Albe. Pentru că a produce mult nu este același lucru cu a controla piața.

Chiar și recurgerea la rezervele de petrol s-a dovedit ineficientă. Pe 12 martie administrația Trump a anunțat eliberarea a 172 de milioane de barili din Rezerva Strategică de Petrol, ca parte a unui efort coordonat cu 32 de țări pentru a încerca să atenueze efectele războiului.

Este o dezbatere, în orice caz, care începe și se termină cu Trump. El a fost cel care a promis că va fora neobosit și fără restricții pentru a reduce prețurile la benzină în timpul celui de-al doilea mandat – o strategie eșuată și poluantă care abia a făcut vreo diferență la pompă – și tot el a fost cel care a decis în direcția diametral opusă: să atace unilateral Iranul pentru a-i satisface ambițiile belicoase lui Benjamin Netanyahu și, în acest proces, să crească prețurile la benzină pe plan intern.

Consumatorii din întreaga lume plătesc factura. Conform unei analize realizate de 350.org, o organizație internațională de activism climatic, companiile petroliere au câștigat încă 100 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Iran. În Statele Unite prețul mediu al benzinei a depășit patru dolari pe galon, o creștere nemaiîntâlnită de la începutul războiului din Ucraina.

Matt McKiney, analist la Gasbuddy, prezice prețuri și mai mari în următoarele săptămâni. „Atâta vreme cât Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă, nu se mai pot face prea multe”, declară el pentru EL MUNDO. „Nu există suficiente rezerve în lume pentru a compensa această pierdere pe o perioadă lungă de timp. Nici măcar încercarea coordonată de a elibera milioane de barili nu a contat. Este ca o picătură într-un ocean”.

Economiștii se tem că creșterea prețurilor la combustibili ar putea declanșa o nouă criză inflaționistă, încetinind economia și putând duce la o recesiune. La ultima ei ședință Rezerva Federală a lăsat deschisă ușa creșterii ratelor dobânzilor dacă prețurile cresc din nou în Statele Unite, așa cum s-a întâmplat în 2022 în urma invaziei rusești a Ucrainei.

Ce este deja o realitate e nemulțumirea de pe străzi față de situație. Unul din cinci americani chestionați de Reuters/Ipsos spune că simte impactul prețurilor ridicate la benzină ca fiind „semnificativ” și aproape jumătate recunosc că îi afectează într-un fel.

Pentru mulți experți, cea mai eficientă modalitate de a evita o criză similară în viitor este urmarea căii pe care Trump refuză să o urmeze: tranziția către energia regenerabilă. Poziția lui în această privință este bine cunoscută. El nu numai că neagă că Pământul se încălzește din cauza activității umane, dar i-a acuzat și pe experții în schimbări climatice că sunt „teroriști”. „Ecologiștii sunt teroriști”, a declarat el vinerea trecută, repetând aceeași idee de trei ori, folosind aproape aceleași cuvinte, fidel modului său caracteristic și ciudat de a se exprima.

După cum subliniază pe bună dreptate Alice Hill, expertă în energie și mediu la Consiliul pentru Relații Externe, în „The Guardian”, „pariul președintelui pe combustibilii fosili nu merge prea bine. Aceasta este o reamintire dură a faptului că tranziția verde va aduce beneficii enorme securității pe termen lung a națiunii”.

Dar planul lui Trump, implică confiscarea petrolului altor puteri producătoare de petrol, precum Venezuela și Iranul. El a început deja acest proces în urma asaltului militar asupra Caracasului, care a dus la trimiterea lui Nicolás Maduro într-o închisoare din New York în ianuarie, și pe care îl urmărește acum în Iran. Duminică, într-un interviu acordat ziarului „Financial Times”, el a invitat Marea Britanie și alte țări să vină în Strâmtoarea Ormuz pentru a confisca petrolul iranian [în realitate, pentru a-și recupera singure petrolul blocat acolo – n.red.]. O idee delirantă. Între timp, la benzinăria Chevron de pe strada Alameda din Los Angeles, oamenii încă plătesc prețuri-record pentru a-și umple rezervoarele de benzină pentru a merge la muncă.

Traducere Rador: Rodezia Costea