Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul spune că acumularea de arierate mari arată că unele societăți au fost protejate de ANAF în anii precedenți, iar altele au fost avertizate când urmau să vină controalele.
La toate acestea se adaugă procese verbale care nu consemnează sume reale, ci mult mai mici, și controale formale efectuate de inspectorii ANAF, potrivit primului ministru.
„O altă componentă importantă: modificarea legislației fiscale și măsuri pentru a ne încasa veniturile.
E o direcție importantă: să ne creștem gradul de încasare.
Aici sunt niște fenomene care s-au acumulat de ani de zile. Pentru a combate munca la negru trebuie să faci controale serioase. Sunt zone, cum sunt construcțiile, unde se știe, dar trebuie să se facă controale”, a punctat premierul.
Articolul continuă mai jos
Ilie Bolojan spune că trebuie finalizată și digitalizarea ANAF-ului.
„E nevoie să finalizăm digitalizarea ANAF, e o poveste fără sfârșit.
Trebuie să modificăm legislația, și este un grup de lucru sub coordonarea vicepremierului Tanczos Barna.
Trebuie să limităm eșalonările, să ne întărim capacitatea de a confisca, avem arierate enorme acumulate, sunt responsabilități importante în structura ANAF.
Voi propune limitarea mandatelor pentru cei cu funcții de conducere și indicatori clari de performanță.
Acumularea de arierate mari arată cât se poate de cert că unele societăți au fost protejate în acești ani. Societăți care sunt avertizate când sunt controlate, procese verbale care nu consemnează sume reale, ci mult mai mici, controale formale.
E nevoie de oameni specializați pe controlul prețurilor de transfer.
Bineînțeles, sisteme de premiere a performanței, dar nu pe sumele impuse în procese-verbale, ci pe cele efectiv încasate.
Acesta este un domeniu foarte important, în care în afara pachetului legislativ, toate instituțiile trebuie să colaboreze, să facă schimb de date, astfel încât să combatem evaziunea fiscală și frauda în domeniul public. Evaziunea este și o cauză, dar și un efect”, a concluzionat primul ministru.
Nu se dorește digitalizare in Romania. Cel puțin 30% din bugetari si-ar pierde locul de munca.
+1
NU se doreste eliminarea marii evaziuni , vezi portul Constanta, si responsabilizarea prin lege a functionarilor ANAF. Digitalizarea a devenit o marota pentru a te scuza ca nu poti opri furtul. Altfel Tanczos Barna fost ministru al mediului, transporturilor si finantelor…, acum se ocupa de asa zisa finalizare a digitalizarii la ANAF. Bolojane chiar nu ai gasit unul mai breaz in MF care sa se ocupe de acest subiect. Oameni vechi la vremuri noi, asa se va termina digitalizarea in 10 ani si nici atunci…