Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Solicitarea liderului DREPT, Vlad Alexandrescu, depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) de anulare a alegerilor parlamentare a fost respinsă de către judecătorii de aici.
”Este clar pentru toată lumea din rapoartele declasificate ale serviciilor secrete că implicarea actorilor statali și non-statali a fost aceeași în alegerile parlamentare și cele prezidențiale.
În tot ciclul electoral din noiembrie au fost documentate oficial ingerințele externe, finanțarea ilegală, propaganda neo-legionară și influența interlopilor.
Deși dovezile sunt aceleași, judecata ICCJ legitimează o manevră în sprijinul PSD și al președintelui Iohannis, care mai rămâne la butoane câteva luni și își oferă astfel prerogativa de a mai numi încă un guvern. Scurt spus, mai dă „încă o șansă” PSD-ului„, a scris Alexandrescu pe pagina sa de Facebook.
El spune că președintele Iohannis s-a antepronunțat, atunci când a anunțat validarea alegerilor parlamentare, înainte de finalizarea procedurilor legale.
”Pentru un Parlament obținut prin disfuncționalitatea gravă a instituțiilor statului, care ar fi trebuit să-și facă datoria în perioada preelectorală. Iohannis a reușit astfel să-și prelungească singur mandatul.
Iohannis, Ciolacu & Co își organizează astfel câmpul pentru a rămâne tot ei la putere”, mai scrie Alexandrescu.
Călin Georgesc mai are încă susținători sus-puși.
Să nu uităm că lumea a votat masiv împotriva PSD și PNL. Acum ni se arătă un pericol mai mare ca PSD+PNL astfel încât PSD+PNL să pară frecventabili. Dacă privim doar faptele CCR a încercat mai întâi să o scoată pe Lasconi apoi aceeași CCR a anulat alegerile. Nu exista pericol mai mare ca PSD și PNL, ei nu sunt stăpâni peste țară.
g4media a dat de pamant psd+pnl, nu vad de ce nu ar mai da inca o data dar si mai tare! doar nu e stapan psd si pnl pe tara?
Proasta inspiratie: Academia Romana e „infiltrata” masiv cu pro-putinism si simpatizanti nationalist-legionari, iat Mugur Isarescu este mason recunoscut si respectat in masonerie si are o varsta….matusalemica pentru functia de sef de stat. P.S. Nu va intrebati cum a „rezistat” 35 de ani in functia cea mai importanta in stat in privinta banilor?…Ca pentru o astfel de functie „pe viata” nu-i de ajuns „vocea si talentul”….
Și ce voiai Alexandrescule, să vină AUR cu Șoșoacă? Asta voiai? Că pe voi nu vă votează decât äia din centrele universitare.
Ingrozitor de corect!