Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Baza legală de funcționare a Ministerului Educației și a Ministerului Cercetării, Inovației și Digitalizării (MCID) a fost adoptată de guvern luni seară, iar după încă 3 zile a fost publicată, joi după-amiază, în Monitorul Oficial. Este vorba despre Hotărârile de guvern privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, respectiv MCID. Măsura e luată la mai bine de trei luni de la instalarea guvernului Cîțu și, potrivit informațiilor Edupedu.ro, după dispute prelungite între partenerii de guvernare.
Ministerul Educației are, conform HG publicate în Monitorul Oficial, o direcție nouă dedicată implementării proiectului “România educată” și păstrează în subordine instituțiile care au legătură cu educația, inclusiv UEFISCDI, unitatea care administrează circa 20% din finanțarea cercetării românești, dar și registrele universitare. Pe de altă parte, MCID preia în subordonare principalele consilii cu atribuții în cercetare, agenții naționale active în domeniu, institutele de cercetare-dezvoltare, pe lângă entități din domeniul comunicațiilor, inclusiv SNR și Poșta Română.
se fac pasi mari si repezi in directia cea buna .
Tineti va bine ca intra in actiune proiectul lui iohannis, Romania educata. de 6 ani il asteptam dar parca au trecut 60 :))