Home » Articole » Holera face ravagii în Congo / Zeci de mii de cazuri, înregistrate de la începutul anului

Holera face ravagii în Congo / Zeci de mii de cazuri, înregistrate de la începutul anului

11 iul. 2025
Holera face ravagii în Congo / Zeci de mii de cazuri, înregistrate de la începutul anului
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Epidemia de holeră din Republica Democrată Congo (RDC) a atins o „fază acută”, numărul cazurilor de infectare fiind în continuare în creştere, a declarat joi ministrul Sănătăţii, Roger Kamba, citat de agenţia Xinhua.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Începând din ianuarie 2025, peste 33.000 de cazuri de holeră şi o rată de mortalitate de aproximativ 2% au fost înregistrate la nivel naţional, a declarat Kamba în cadrul unei conferinţe de presă.

Numărul cazurilor din 2025 a depăşit deja totalul de 31.749 de cazuri din 2024, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Până în prezent au fost afectate 17 dintre cele 26 de provincii ale ţării, comparativ cu 14 raportate cu doar o zi înainte, a declarat joi Kamba, avertizând asupra răspândirii rapide a bolii.

Capitala Kinshasa, cu o populaţie de peste 1,7 milioane de locuitori, înregistrează în prezent aproximativ 130 de cazuri noi pe săptămână, dintre care un număr semnificativ se dovedesc fatale, a precizat ministrul.

Drept răspuns, guvernul a anunţat deschiderea unor noi centre de tratament în Kinshasa, precizând că se oferă îngrijire gratuită pacienţilor confirmaţi cu holeră.

RDC se confruntă, de asemenea, cu o reapariţie a cazurilor de mpox, a adăugat Kamba, calificând situaţia sanitară actuală drept o „criză critică”.

Epidemia de holeră în RDC a fost declarată la 5 mai, în urma confirmării în laborator a unor cazuri din mai multe provincii.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole