Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Transporturilor din Spania, Oscar Puente, a subliniat joi că Guvernul din care face parte a majorat cheltuielile pentru reţeaua feroviară, după mai mulţi ani de investiţii insuficiente, în contextul în care a fost luat la întrebări de senatori cu privire la o serie de accidente feroviare recente, dintre care unul în care au murit câteva zeci de persoane, transmite Reuters, transmite Agerpres.
Tragedia feroviară din 18 ianuarie a ucis 45 de persoane în sudul Spaniei, iar două zile mai târziu o deraiere a ucis un mecanic de locomotivă în Catalonia, declanşând întrebări din partea politicienilor şi a opiniei publice cu privire la siguranţa feroviară precum şi cu privire la cheltuielile pentru întreţinere şi infrastructură.
Oscar Puente, care a fost criticat de parlamentarii opoziţiei care strigau „demisia” când a urcat la tribuna senatului, a declarat că cheltuielile pentru întreţinerea fiecărui kilometru de cale ferată au crescut cu 66% din 2017 şi sunt acum aproape sau peste media europeană.
Franţa investeşte puţin mai mult, în timp ce Italia cheltuieşte mai puţin, a spus Puente. Datele Comisiei Europene şi experţii din industrie au pus sub semnul întrebării dacă investiţiile în întreţinere au ţinut pasul cu extinderea reţelei feroviare a Spaniei şi cu creşterea numărului de pasageri, un punct de vedere respins de Puente.
Potrivit ministrului Transporturilor, între 2010 şi 2018 Spania a investit cu aproximativ 30 de miliarde de euro mai puţin în infrastructura feroviară, decât ar fi făcut-o dacă nivelurile de cheltuieli de dinaintea crizei financiare ar fi fost menţinute.
Partidul Popular, care a deţinut puterea între 2011 şi 2018, a implementat o serie de reduceri generale de cheltuieli pe fondul presiunilor UE pentru austeritate, în timp ce Spania se confrunta cu o criză severă a datoriei publice în urma prăbuşirii unei bule imobiliare.
Potrivit lui Oscar Puente, reprezentant al Partidului Socialist, în 2025 investiţiile feroviare totale au crescut până la aproximativ cinci miliarde de euro, de la aproximativ 1,7 miliarde de euro în 2017.