
Guvernul german vrea să faciliteze declararea anumitor ţări de origine ca sigure, în încercarea de a reduce numărul solicitanţilor de azil
Guvernul german vrea să faciliteze declararea anumitor ţări de origine ca sigure, în cadrul politicii de reducere a numărului de solicitanţi de azil, a indicat miercuri ministrul de interne Alexander Dobrindt, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Conform planului convenit în şedinţa de guvern de miercuri, nu va mai fi necesară aprobarea din partea Bundesrat – camera superioară a parlamentului – pentru a decide dacă într-o ţară anume există persecuţie care ar justifica acordarea azilului cetăţenilor veniţi de acolo, a declarat ministrul pentru presă.
Scurtcircuitarea Bundesrat-ului, unde sunt reprezentate cele 16 landuri federale, va accelara procesul.
Cancelarul Friedrich Merz a câştigat alegerile din februarie promiţând să reprime migraţia şi să returneze de la frontieră solicitanţii de azil, însă înăsprirea politicii s-a lovit de obstacole juridice săptămâna aceasta şi a atras criticile partidelor din opoziţie.
Tot miercuri, guvernul a decis să elimine obligativitatea consilierii juridice pentru solicitanţii de azil ce urmează a fi expulzaţi.
‘Aceştia sunt paşi esenţiali ce fac parte dintr-un întreg set de măsuri de transformare a (politicii de) azil’, a subliniat Dobrindt.
Imediat după preluarea funcţiei luna trecută, Dobrindt a dat ordin poliţiei să intensifice controalele la frontiere şi să respingă migranţii ilegali, chiar dacă aceştia solicită azil.
În primul caz adus în justiţie după acest ordin controversat, Tribunalul Administrativ din Berlin a decis luni în favoarea a trei somalezi care au fost returnaţi în Polonia pe 9 mai, instanţa stabilind că aceştia ar fi trebuit trataţi potrivit Regulamentului Dublin al UE privind cazurile de azil. Verdictul ar putea pune unele piedici combaterii migraţiei, dar nu o va stopa, a reacţionat marţi cancelarul Friedrich Merz.
Potrivit dpa, poliţiştii germani se tem că, în urma deciziei tribunalului, poliţiştii de frontieră s-ar putea confrunta cu probleme în justiţie.
Preşedintele sindicatului Gdp al poliţiştilor, Andreas Rosskopf, a declarat miercuri că este îngrijorat de consecinţele pe care le va avea decizia tribunalului pentru poliţiştii care continuă să returneze persoane la frontieră.
Poliţiştii sunt, în cele din urmă, responsabili pentru propriile acţiuni şi trebuie să răspundă pentru ele, a menţionat şeful sindicatului.
Ministrul Dobrindt a respins însă, într-o declaraţie anterioară la postul public ARD, drept ‘complet absurde’ îngrijorările că poliţiştii ar putea fi traşi la răspunde penală pentru acţiunile lor.
‘În fapt, trebuie să nu fiu de acord într-o anumită măsură’, a reacţionat Rosskopf. ‘Avem nevoie de o clarificare în scris că poliţiştii acţionează în mod clar la ordine în această situaţie incertă şi nu pot fi făcuţi personal responsabili pentru acţiunile lor în urma procedurilor legale în această problemă’, a explicat el la postul public WDR.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.