Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul de Miniştri de la Sofia a aprobat proiectul de lege elaborat de Ministerul Justiţiei privind combaterea corupţiei în rândul persoanelor care ocupă funcţii publice înalte, transmite BNR, citată de Rador.
„Prin acest proiect de lege, creăm un organ de anchetă care se va ocupa de corupţia la cele mai înalte niveluri ale puterii”, a declarat ministrul interimar al justiţiei, Krum Zarkov. Cei cinci membri ai unităţii nou create vor fi desemnaţi de Adunarea Naţională, preşedintele ţării şi curţile supreme.
„Vrem să ieşim din cercul vicios al scandalurilor din jurul aceste organe legate de preşedinţii lor. Prin urmare, propunem ca unitatea să fie prezidată prin rotaţie de către cei cinci membri ai săi – fiecare timp de un an, primul fiind ales prin tragere la sorţi”, a explicat Zarkov.
Proiectul de lege privind combaterea corupţiei în rândul persoanelor care ocupă funcţii înalte în stat este unul dintre cele trei legate de angajamentele Bulgariei în cadrul Planului de Redresare şi Rezilienţă.
Sursa: BNR/ Rador/ Traducere: Daniela Dumitru