Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul României a adoptat vineri Ordonanţa de urgenţă care reglementează cadrul instituţional, fluxurile financiare şi modul de verificare a utilizării fondurilor alocate României prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Potrivit sursei citate, adoptarea acestuia permite începerea implementării PNRR şi reprezintă îndeplinirea unuia dintre obiectivele de etapă (jalon) asumat în cadrul Planului.
„Această ordonanţă cu un caracter tehnic este în sine unul dintre jaloanele asumate de România în PNRR şi reprezintă instrumentul esenţial pentru profesioniştii din instituţiile care şi-au asumat rolul de coordonatori de reforme sau investiţii. Totodată, acest act normativ stabileşte în mod clar rolul pe care-l va avea Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în derularea proiectelor şi decontarea sumelor de la Comisia Europeană”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.
Citește integral pe economedia.ro
Guvernul imparte PNRR, dar Parlamentul nu raspunde referitor la recunoasterea sentintei CJUE,
cu trimitere la prioritatea legislatiei UE.
Polonia intra in umbra tot mai mult privind posibilitatea de a primi PNRR, Ungaria incepe sa coteasca de la suprematia propriei ConstitutiI fata de Tratatele UE, noua nu pare sa ne pese.
E ceva ce nu cunoastem sau nu ne pica fisa, dar putem banui.